Dosarul Valiza – Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren

Gigi Becali a declarat luni, la instanţa supremă, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 13:43
Dosarul Valiza - Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a început în jurul orei 12.45 judecarea recursului procurorilor anticorupţie în dosarul „Valiza”, formulat după ce un alt complet de la instanţa supremă a dispus achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino.

La începutul şedinţei de judecată, preşedintele completului, judecătoarea Livia Stanciu, a dispus ca lui Gigi Becali să îi fie scoase cătuşele.

Gigi Becali şi-a menţinut decizia de a da declaraţii la acest termen din dosarul „Valiza”.

Finanţatorul FC Steaua le-a spus judecătorilor că în 2008, înaintea meciului dintre U Cluj şi CFR Cluj, a oferit 1,7 milioane de euro jucătorilor U Cluj. Becali a precizat că după ce U Cluj a acceptat premierea, l-a trimis pe Teia Sponte cu banii la Cluj, după ce a vorbit cu Toni Doboş, Boca şi Gigel Coman.

El a mai spus că oamenii pe care i-a trimis el cu banii au spus ce le-a spus el să spună, aceştia neavând nicio vină.

„Este vina mea, eu am presimţit ceva şi le-am spus să spună că banii sunt ai lui Gigi Becali şi că sunt pentru un teren. Ei nu sunt vinovaţi pentru ce le-am ordonat eu să facă. Declaraţia de atunci a lui Sponte Teia a fost pentru că aşa i-am spus eu. Teia ştia pentru ce sunt banii, dar nu avea nicio treabă. El trebuia doar să se ducă să dea banii: «Dacă pierd, nu le dai nimic, dacă se câştigă, le dai banii». Teia nu poate fi acuzat”, a mai declarat finanţatorul FC Steaua în faţa instanţei.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...