Ponta: Contractul Bechtel trebuie reziliat din cauza prostiei celor care erau în 2005 la MT

Contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania trebuie reziliat din cauza prostiei celor care au condus în 2005 Ministerul Transporturilor şi care, în loc să aplice un contract foarte bun, au început renegocieri şi tergiversări, a declarat premierul Ponta.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 09:06
Ponta: Contractul Bechtel trebuie reziliat din cauza prostiei celor care erau în 2005 la MT

În 2005, în Guvernul Tăriceanu, Ministerul Transporturilor a fost condus de către Gheorghe Dobre din partea PD.

Întrebat de jurnalişti, după ce a participat la conferinţa „Cities of Tomorrow”: dezvoltarea urbană, încotro?, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germanǎ (AHK Romania) şi MEDIAFAX, dacă din punctul său de vedere contractul cu Bechtel trebuie reziliat, premierul a răspuns afirmativ, argumentând că acest lucru este necesar din cauza „prostiei” celor care au condus în 2005 Ministerul Transporturilor şi au decis să renegocieze contractul în loc să îl aplice.

„În 2005, din cauza prostiei celor care au condus atunci Ministerul Transporturilor – sper că e vorba doar de prostie şi nu de altceva – în loc să se aplice un contract care era foarte bun, au început renegocieri, tergiversări, regândiri, recalculări şi uite că am ajuns după aproape zece ani să nu se mai întâmple nimic”, a spus Ponta.

Contractul cu Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania ar urma să fie reziliat în următoarele zile, şi nu luni, după ce vor mai fi stabilite unele detalii, Corpul de Control al premierului urmând în acelaşi timp să verifice derularea contractului de la data încheierii şi până în prezent.

„Rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă”, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

La rândul său, premierul Victor Ponta a precizat, luni, pentru MEDIAFAX că a decis să trimită Corpul de Control pentru a verifica acest contract.

Controlul a fost confirmat şi de ministrul Şova, care a precizat că inspectorii vor verifica derularea contractului de la început şi până în prezent, deoarece opinia publică doreşte să ştie cum au fost cheltuite fondurile.

Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta îşi ascunde neputinţa prin controlul cerut la contractul cu Bechtel, ea cerând şefului Guvernului să îl demită pe ministrul Şova şi să facă publice costurile rezilierii contractului.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...