Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie. Taxa de tranzitare va fi de 6 euro

Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunţat, marţi, la Calafat, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 11:39
Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie. Taxa de tranzitare va fi de 6 euro

Relu Fenechiu, care a mers, marţi, la Calafat pentru a verifica stadiul lucrărilor la Podul rutier-feroviar Calafat-Vidin, a anunţat că acesta va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, care va fi înfiinţată până în 14 iunie, când va avea loc inaugurarea acestui obiectiv.

Potrivit ministrului, lucrările sunt aproape finalizate.

„Mai există câteva detalii tehnice care vor fi gata în perioada imediat următoare, şi aici mă refer la lucrările care se execută la catenară (firul de alimentare cu energie electrică pentru circulaţia feroviară), fiind o diferenţa de nivel de doar 10 centimetri între catenara dintre România şi Bulgaria, pe care o vom pierde pe o distanţă de o sută de metri”, a precizat Fenechiu.

El a spus că a primit asigurări că până pe 9 iunie vor fi montate şi cabinele pentru personalul Poliţiei de Frontieră, atât pentru partea română, cât şi pentru partea bulgară.

„Deşi iniţial, în speranţa aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, nu mai erau necesare aceste cabine, constructorul a dat asigurări că vor fi funcţionale înainte de data inaugurării, mai exact pe 9 iunie”, a explicat Relu Fenechiu, care a anunţat că taxa pentru traversarea podului va fi de 6 euro.

Ministrul Transporturilor a mai spus că i-au fost semnalate unele probleme legate de calitatea infrastructurii feroviare, dar mai ales rutiere, motiv pentru care doreşte ca, împreună cu reprezentanţii CNADNR şi ai firmei constructoare, să ia toate măsurile astfel încât acestea să fie remediate până la inaugurare.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în 22 mai, legea de ratificare a acordului dintre guvernele României şi Bulgariei privind constituirea societăţii mixte care va exploata noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin.

Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...