Ce salarii vor avea directorii de la Nuclearelectrica

Directorii companiei Nuclearelctrica ar putea câştiga până la 210.000 euro pe an, în timp ce membrii Consiliului de Administraţie ar putea încasa 84.000 euro pe an, dacă AGA, controlată de stat, aprobă propunerea ca directorii executivi să primească indemnizaţii lunare de până la 76.800 lei.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 14:26
Ce salarii vor avea directorii de la Nuclearelectrica

Comitetul de nominalizare şi remunerare al companiei a propus ca directorii executivi din Nucleareletrica, inclusiv directorul general, să primească indemnizaţii lunare cuprinse între 62.400 lei (14.200 euro) şi 76.800 lei (17.500 euro), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate companiei.

În prezent, directorii executivi câştigă lunar 9.228 lei (2.100 euro), iar directorul general încasează 14.851 lei (3.400 euro).

În acelaşi timp, membrii Consiliului de Administraţie ar urma să încaseze o indemnizaţie lunară reprezentând 20% din salariul directorului general (între 2.840 euro şi 3.500 euro), la care se adaugă un bonus de performanţă propus la 12 indemnizaţii lunare. Astfel, câştigul anual pentru poziţia de membru al Consilul de Administraţie al Nuclearelectrica ar putea ajunge la 84.000 de euro.

Premierul Victor Ponta a reluat la finele lunii aprilie ideea cã directorii unor companii de stat, care au salarii 13.000-14.000 de lei, ar trebui impozitaţi suplimentar în condiţiile în care un medic rezident sau un profesor debutant sunt remuneraţi lunar cu doar 1.100 lei.

Ideea a fost reluatã de premier în şedinţa de Guvernului, după ce a prezentat, ca exemplu, faptul cã salariile directorilor Romgaz, Nuclearlectrica şi Hidroserv ajung la 13.000-14.000 lei, Ponta spunându-le ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, cã trebuie gãsitã o soluţie.

Cel mai mare salariu al directorului general dintr-o companie de stat din sectorul energetic este încasat de şeful Eletcrica Distribuţie Transilvania Nord, care primeşte lunar 18.000 de lei (4.100 euro), potrivit datelor prezentate de Guvern în luna aprilie.

Nuclearelectrica are patru directori, respectiv Daniela Lulache (director general), Elena Negulici (director economic), Ionel Bucur (directorul centralei nuclearelectrice din Cernavodă) şi Andrei Gheorghe (directorul Fabricii de combustibil nuclear din Piteşti), potrivit datelor companiei.

Lulache a fost numită director general la mijlocul lunii mai. Ea a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009 şi a încasat în acel an indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii de 1,86 milioane lei (440.000 de euro).

Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica este format din Daniela Lulache, Ionel Bucur, Dragos Paul Popescu, Alexandru Alexe, Carmen Radu, Dan Popescu şi Alexandru Săndulescu.

Cei şapte administratori au fost numiţi la sfârşitul lunii aprilie în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă, dar aproape toţi provin din sistemul de stat.

Nuclearelectrica estimeză că va înregistra în acest an venituri de 2,2 miliarde lei (509,5 milioane euro), în creştere cu 1,1%% faţă de anul trecut, şi un profit net de 23 de ori mai mare, de 131,9 milioane lei (30,4 milioane euro), pe fondul plafonării cheltuielilor.

Compania este operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, din Cernavodă, şi este controlată de Ministerul Economiei.

Centrala de la Cernavodă asigură, prin cele două reactoare, aproximativ 20% din consumul de electricitate la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Atac masiv al Rusiei în Ucraina – Cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro şi Harkov
Atac masiv al Rusiei în Ucraina – Cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro şi Harkov
Bombardamente masive ale Rusiei în Ucraina au provocat cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro și Harkov, marţi dimineaţă, au anunţat autoritățile ucrainene. ...
Stanford: România ține pasul cu valul global de angajări în AI. Suntem în topul țărilor unde angajările de specialiști AI cresc mai rapid decât piața muncii
Stanford: România ține pasul cu valul global de angajări în AI. Suntem în topul țărilor unde angajările de specialiști ...
România se află în topul țărilor în care între anii 2018 și 2025 rata angajărilor în domeniul inteligenței artificiale ...
Industria gamingului din România: 343 de milioane de euro și o criză de specialiști. Echo School: ”Pasiunea pentru jocuri video nu este suficientă pentru a lucra în industrie”
Industria gamingului din România: 343 de milioane de euro și o criză de specialiști. Echo School: ”Pasiunea pentru ...
Industria dezvoltării de jocuri video din România continuă să crească, însă una dintre cele mai mari probleme ale ...
Vel Pitar are afaceri record, care depăşesc pragul de 1 miliard de lei, la doi ani de când a fost cumpărată de mexicanii de la Bimbo, cel mai mare producător de panificaţie din lume
Vel Pitar are afaceri record, care depăşesc pragul de 1 miliard de lei, la doi ani de când a fost cumpărată de mexicanii ...
Vel Pitar, deţinută indirect de grupul mexian Bimbo, cel mai producător de panificaţie din lume, a depăşit pragul de ...