Raiffeisen Asset Management devine cel mai mare administrator de fonduri deschise de investiţii din România, cu active de 6 miliarde lei 

Activele Raiffeisen Asset Management (RAM) au depăşit 6 miliarde de lei la finalul lunii august 2021. RAM devine astfel cel mai mare administrator de fonduri deschise de investiţii din România. Compania de administrare a investiţiilor, subsidiară a Raiffeisen Bank România, are în prezent o cotă de peste 23% din piaţa locală a fondurilor deschise de investiţii. 
Gabriela Ţinteanu - vin, 08 oct. 2021, 11:14
Raiffeisen Asset Management devine cel mai mare administrator de fonduri deschise de investiţii din România, cu active de 6 miliarde lei 

Activele administrate de Raiffeisen Asset Management au crescut cu peste 800 milioane de lei faţă de finalul anului trecut. Cel mai rapid ritm de creştere a activelor a fost înregistrat de fondurile de acţiuni şi cele mixte (cu componentă de acţiuni), care însumează în prezent peste 1 miliard de lei. Totodată, numărul total al clienţilor care investesc în fondurile administrate de Raiffeisen Asset Management a crescut cu peste 12% de la începutul acestui an, ajungând în prezent la aproape 42.000.

Politicile fiscale şi monetare implementate la nivel local şi global în cursului anului trecut cu scopul de a stopa efectele negative ale pandemiei au generat presiuni inflaţioniste şi, în acelaşi timp, au sprijinit creşterea burselor de acţiuni. Acest context de piaţă din ultimele 12-15 luni a favorizat evoluţia fondurilor de acţiuni, fapt reflectat şi de interesul crescut al clienţilor noştri pentru acest tip de fonduri.

Fondul de acţiuni locale, Raiffeisen România Dividend, a înregistrat de la începutul acestui an un randament de 31.6%, în timp ce valoarea activelor sale a depăşit pragul de 200 milioane de lei. În acelaşi timp, fondul de acţiuni internaţionale, Raiffeisen Global Equtiy, lansat în prima parte a anului trecut, a obţinut un randament de 12.8% de la începutul anului, iar activele sale au depăşit 30 de milioane de euro.

„Pandemia ne-a schimbat viata şi a adus noi provocări legate de modul în care ne gestionăm banii. Trecem printr-o perioada cu inflaţie ridicată şi presiuni asupra cursului de schimb, inamicii economiilor noastre. Creşterea susţinută a investiţiilor în fondurile cu componentă de acţiuni, confirmă că acestea reprezintă o opţiune potrivită contextului în care ne aflăm. Important este că avem soluţii şi mă bucur că o mare parte din clienţii noştri au apelat la ele. Ne dorim să fim în continuare aproape de ei, cu produse de investiţii potrivite şi la îndemână.”, a spus Razvan Szilagyi, CFA, Preşedinte şi CEO Raiffeisen Asset Management.

S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A. (RAM) este compania specializată în administrarea fondurilor de investiţii a grupului Raiffeisen în România şi are ca acţionar majoritar cu 99,99% din acţiuni pe Raiffeisen Bank.

 

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...