Bulgaria a primit în această vară de trei ori mai mulţi români faţă de 2020 – turoperator

Bulgaria a primit peste 461.000 de turişti români în vara 2021, de aproape trei ori mai mulţi decât în anul precedent şi cu peste 50% mai mulţi decât în 2019, astfel că 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost români, potrivit unei agenţii de turism online.
AGERPRES - vin, 08 oct. 2021, 14:08
Bulgaria a primit în această vară de trei ori mai mulţi români faţă de 2020 - turoperator

Doar în luna august a acestui an, ţara vecină a fost vizitată de 250.613 de români, faţă de 110.190, câţi erau anul trecut.

Conform unui studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obţinute de la institutul de statistică din Bulgaria, dacă în perioada mai – august 2020 ţara vecină a fost vizitată, pentru odihnă şi excursii, de 177.757 de români, în acest an cifra a ajuns la 461.343, cu 259,54% mai mult, o creştere de aproape trei ori.

„Mai surprinzător este că şi faţă de sezonul estival 2019, ultimul an normal, 2021 a înregistrat o creştere de 52,7% a turiştilor români. În 2019, Bulgaria a fost vizitată, în perioada mai – august, pentru odihnă şi excursii, de 302.131 de români. Românii au fost, şi în acest an, principalii turişti pe litoralul bulgăresc, alături de cei bulgari. La distanţă, topul turiştilor străini este urmat de Germania, Ucraina, Polonia, Serbia, Franţa şi Olanda. 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost, în acest an, români, dintr-un total de 1.532.505 de turişti. Anul trecut, dar în contextul unei cifre mult mai mici, românii au reprezentat aproape 40% din totalul turiştilor, iar în 2019, ultimul an turistic normal, doar 8,37%”, precizează sursa citată.

În vara anului 2021, în special în a doua parte a sezonului, vârful fiind luna august, nu au mai fost locuri disponibile la hoteluri. Hotelierii de pe litoralul bulgăresc nu au mai promovat oferte speciale în vârful de sezon şi chiar au fost luaţi prin surprindere de cererea foarte mare venită pe ultima sută de metri, pentru ultima parte a lunii iulie şi pentru luna august.

Reprezentanţii agenţiei explică, în context, faptul că litoralul bulgăresc a atras foarte mulţi români în iulie şi mai ales în august pentru că Bulgaria a eliminat orice restricţie pentru România şi a garantat acceptarea turiştilor până la 31 august.

„Premisele nu erau cele mai bune în prima parte a anului. Începând cu 27 mai, când Bulgaria a ajuns pe lista verde şi a eliminat orice restricţie pentru intrarea în ţară, a crescut exponenţial numărul de rezervări. În paralel, destinaţii precum Turcia şi Grecia intraseră pe lista roşie. Atunci când Bulgaria a intrat pe lista galbenă, s-a înregistrat o scădere importantă a numărului de rezervări noi, iar când a intrat pe lista roşie rezervările aproape s-au oprit”, precizează aceştia.

Consultanţii Travel Planner arată, pe de altă parte, că românii se interesează deja de ofertele de ski şi de Revelion pentru staţiunile montane ale Bulgariei, care rămâne, în continuare, şi una dintre destinaţiile de iarnă preferate.

Mai mult, touroperatorii din vest au intenţii serioase de a reveni la nivelul din 2019 astfel că reprezentanţii din industrie cred că anul viitor va fi un sezon mai bun pentru litoralul bulgăresc.

Potrivit acestora, creşterea numărului de turişti în Bulgaria se datorează, într-o anumită măsură, şi faptului că vizitatorii au fost condiţionaţi să călătorească local şi regional. „Evoluţia numărului de turişti români în Bulgaria depinde de cum vor continua aceştia să se raporteze la litoralul românesc şi în ce măsură se vor orienta către alte destinaţii, în funcţie de restricţiile impuse de situaţia epidemiologică. Oricum, cu siguranţă, Bulgaria va rămâne în continuare una din principalele destinaţii estivale pentru români”, explică Travel Planner.

Litoralul bulgăresc are succes şi pentru că reprezintă o alternativă la litoralul românesc, datorită proximităţii, a tarifelor mai bune şi a variantelor all inclusive. În contextul în care cele mai accesibile destinaţii au fost şi vor rămâne litoral bulgăresc şi cel cel românesc, Bulgaria continuă să atragă tot mai mulţi turişti români. Litoralul românesc încă nu reuşeşte să vină mereu în întâmpinarea turiştilor şi să corespundă aşteptărilor prin prisma raportului calitate-preţ potrivit, subliniază sursa citată.

Travel Planner a acumulat, până în prezent, peste 160.000 de turişti şi a organizat peste 40.000 de vacanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Marina militară a SUA a capturat în Oceanul Indian încă un petrolier aflat pe lista de sancțiuni, după o urmărire care a început în Caraibe. Este a treia reușită de acest fel
Marina militară a SUA a capturat în Oceanul Indian încă un petrolier aflat pe lista de sancțiuni, după o urmărire ...
Forţele Armatei SUA au capturat în Oceanul Indian un petrolier aflat sub sancţiuni, după ce l-au urmărit tocmai din Marea Caraibilor, a anunţat marţi Pentagonul, indicând că este a treia......
Compania Anytime, membră a grupului Interamerican, lansează asigurarea auto complet digitală pentru șoferii din România
Compania Anytime, membră a grupului Interamerican, lansează asigurarea auto complet digitală pentru șoferii din România
Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a grupului financiar olandez Achmea, anunță ...
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Umbrărescu va finaliza ultimii 46 de kilometri în primăvară – vară (oficial Transporturi)
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Umbrărescu va finaliza ultimii 46 de kilometri în primăvară – vară ...
Cei 46 de kilometri din Autostrada Moldovei cuprinși între Adjud și Bacău vor fi dați în trafic în primăvară - vară, ...
Ministerul Dezvoltării a decontat astăzi peste 294 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării a decontat astăzi peste 294 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 294.637.639,27 ...