PNL nu va face o nominalizare de premier la consultările de luni de la Cotroceni, dacă nu se conturează o majoritate parlamentară

 PNL a anunţat, vineri, că nu va face o propunere de prim-ministru la consultările care vor avea loc luni la Palatul Cotroceni după căderea Guvernului Cîţu, dacă nu se conturează o majoritate parlamentară.
AGERPRES - vin, 08 oct. 2021, 16:25
PNL nu va face o nominalizare de premier la consultările de luni de la Cotroceni, dacă nu se conturează o majoritate parlamentară

„Având în vedere că, în acest moment, nu avem o majoritate în Parlamentul României, la aceste consultări, PNL nu va face o nominalizare de premier. Biroul Executiv Naţional al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier”, au transmis liberalii.

Totodată, ei precizează că decizia ca premierul nominalizat să fie preşedintele partidului, Florin Cîţu, nu se modifică.

„Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional de azi că, în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL. În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a nu se prezenta cu o propunere de premier la consultările de luni de la Palatul Cotroceni”, mai arată liberalii.

Joi seara, Biroul Executiv al PNL a decis, cu unanimitate de voturi, ca Florin Cîţu să fie propunerea pentru Biroul Politic Naţional pentru funcţia de prim-ministru pe care partidul o va face în cadrul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...