RAR dezminte informația că anvelopele „all season” M+S nu pot fi utilizate iarna

Registrul Auto Român (RAR) „respinge cu fermitate” informațiile apărute în presă care au propagat ideea că posesorii de anvelope „all season” vor fi sancționați dacă le folosesc iarna.
Robert Stan - lun, 11 oct. 2021, 13:50
RAR dezminte informația că anvelopele „all season” M+S nu pot fi utilizate iarna

Cu o săptămână în urmă, un comunicat emis de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons menționa, eronat, că RAR nu consideră anvelopele proiectate pentru toate anotimpurile („all season”) drept anvelope de iarnă.

Preluată dintr-un comunicat vechi al RAR, din anul 2011, și interpretată greșit, informația a speriat posesorii de vehicule dotate cu anvelope „all season”.

Prin urmare, astăzi, Registrul Auto Român (RAR) a menționat că „respinge cu fermitate informațiile apărute în presă în ultimele zile care au propagat masiv ideea că posesorii de anvelope promovate comercial drept «all season» vor fi sancționați dacă folosesc acest tip de pneuri în timpul sezonului rece”.

În acest context, instituția precizează că „toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (Mud and Snow – însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră”.

Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment.

Registrul Auto Român notează și că „nu a făcut în ultima perioadă nicio altă declarație de presă având ca subiect anvelopele de iarnă! Prin urmare, atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S nu există sancțiuni!”.

Anvelope de iarnă sau „all season”

Odată ce temperaturile exterioare coboară, chiar şi temporar, sub şapte grade Celsius, utilizarea anvelpelor de iarnă este nu doar indicată, ci chiar obligatorie. Șoferii conştiincioşi s-au repezit deja la ateliere service sau vulcanizări pentru a repune maşina pe roţile corespunzătoare anotimpului. Asta dacă nu cumva au ales să îşi echipeze vehiculul cu anvelope tip „all season” caz în care au scăpat de corvoada schimbului de pneuri.

Este important de știut totuși că niciodată o anvelopă pentru toate anotimpurile nu va fi la fel de perfomantă ca una „de iarnă” în anotimpul rece sau una „de vară” în cel cald. De fapt, cauciucurile „all season” reprezintă cel mai bun compromis între cele două tipuri de pneuri de bază şi, totodată, soluţia mai ieftină dar mai puţin sigură.

Citește și:

– Ce recomandări are RAR pentru schimbarea anvelopelor
– Cum alegi anvelopele de iarnă potrivite – sfaturile specialiştilor

Te-ar mai putea interesa și
Şase state membre UE cer taxarea profiturilor excepţionale generate de companiile petroliere
Şase state membre UE cer taxarea profiturilor excepţionale generate de companiile petroliere
Şase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice companiilor petroliere, ale căror profituri au crescut vertiginos ca urmare......
Rusia: Înaintea alegerilor parlamentare, Putin şi Medvedev promit victoria asupra Ucrainei
Rusia: Înaintea alegerilor parlamentare, Putin şi Medvedev promit victoria asupra Ucrainei
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că ţara sa va câştiga războiul lansat împotriva Ucrainei vecine, într-un ...
Olandezii de la Action, cu preţuri mici, intră în patru oraşe şi oferă salarii care încep de la 4.000 lei pentru manageri adjuncţi de magazine
Olandezii de la Action, cu preţuri mici, intră în patru oraşe şi oferă salarii care încep de la 4.000 lei pentru manageri ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action pregăteşte deschiderea unor magazine în Cluj-Napoca, Timişoara, Brăila ...
Două avioane de realimentare americane au părăsit Bulgaria, la o lună după ce desfăşurarea lor înfuriase Iranul
Două avioane de realimentare americane au părăsit Bulgaria, la o lună după ce desfăşurarea lor înfuriase Iranul
Două avioane de realimentare americane au părăsit baza aeriană Bezmer din Bulgaria, a declarat sâmbătă ministrul bulgar ...