Contractul cu Bechtel a fost reziliat. Statul plăteşte americanilor aproape 90 de milioane de euro

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat miercuri seara că a fost reziliat contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.
Economica.net - J, 30 mai 2013, 04:24
Contractul cu Bechtel a fost reziliat. Statul plăteşte americanilor aproape 90 de milioane de euro

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi Şova a greşit anunţând presa că înţelegerea cu Bechtel pentru autostrada Transilvania va fi reziliată luni, 27 mai, arătând că acesta nu trebuia să spună nimic până nu încheia negocierile.

„Cred că a fost prea transparent, că nu trebuia să vă spună nimic până nu încheia negocierea. Dacă v-a anunţat înainte să încheie negocierile, înseamnă că a greşit”, a spus Ponta jurnaliştilor, aflat la Brăila.

Şova a declarat luni pentru MEDIAFAX că rezilierea contractului este o chestiune de zile şi că mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă.

Joi, Şova, a declarat că luni, 27 mai, va fi reziliat contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania, tot atunci urmând să fie anunţată şi suma pe care o mai are de achitat statul către constructor.

El a arătat atunci că sunt discutate ultimele detalii privind rezilierea acordului şi că suma despăgubirilor către Bechtel a fost deja stabilită, urmând să fie comunicată oficial luni

Te-ar mai putea interesa și
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea autonomiei energetice a Europei, a competitivității sale și a......
O parte a Guvernului israelian a încercat să împiedice încheierea unui acord de pace cu Iranul, spune vicepreședintele american JD Vance
O parte a Guvernului israelian a încercat să împiedice încheierea unui acord de pace cu Iranul, spune vicepreședintele ...
Vicepreşedintele american JD Vance a afirmat, într-o interviu acordat popularului podcast conservator "Joe Rogan Experience", ...
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, care vor fi vândute separat
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, ...
Uber a lansat o ofertă publică de preluare pentru grupul german Delivery Hero, prezent și în România, la o evaluare ...
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv ...