Comitetul FMI atrage atenția asupra riscurilor legate de inflație

Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) al Fondului Monetar Internaţional va cere sporirea monitorizării dinamicilor inflaţioniste şi va solicita autorităţilor să fie pregătite "să adopte măsuri decisive pentru a menţine stabilitatea preţurilor", se arată în proiectul de comunicat consultat de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 14 oct. 2021, 18:16
Comitetul FMI atrage atenția asupra riscurilor legate de inflație

Comunicatul, care va fi emis joi de IMFC, indică sporirea semnificativă a temerilor de la reuniunile FMI şi Băncii Mondiale de săptămâna aceasta că majorarea inflaţiei s-ar putea dovedi mai durabilă.

„Actuala creştere a inflaţiei încă este evaluată ca fiind determinată de factori temporari, dar acum pare mai puţin tranzitorie decât ne-am aşteptat anterior, iar riscurile la adresa perspectivelor privind inflaţia pe termen scurt sunt în creştere, într-un mare număr de ţări”, se arată în comunicatul IMFC.

Economia mondială intră într-o fază de risc inflaţionist, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional, făcând un apel către băncile centrale să fie „foarte, foarte vigilente” şi să ia măsuri devreme pentru a înăspri politica monetară dacă presiunile preţurilor se vor dovedi a fi persistente.

Cu ocazia publicării noului raport World Economic Outlook, economistul şef al FMI, Gita Gopinath, a spus că, datorită solidităţii revenirii economice, este prea devreme să vorbim despre stagflaţie chiar dacă unele probleme de aprovizionare au stimulat inflaţia.

„Am ştiut întotdeauna că la o revenire dintr-o gravă contracţie vor exista probleme legate de decalajul dintre ofertă şi cerere. Speranţa noastră era că situaţia se va echilibra până la acest moment al anului…Dar am fost loviţi de şocuri suplimentare, inclusiv unele şocuri provocate de fenomenele meteo, iar asta face ca dezechilibrele să persiste o perioadă mai îndelungată”, a spus Gita Gopinath.

Scenariul de bază al FMI este că inflaţia va creşte semnificativ până la finele anului, după care se va modera la mijlocul lui 2022 iar ulterior va reveni la nivelul la care era înaintea pandemiei. Însă raportul WEO publicat marţi atrage atenţia că „riscurile inflaţioniste sunt orientate în sus” şi sfătuieşte băncile centrale să acţioneze dacă presiunile preţurilor dau semne că vor persista.

Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC), care are 24 de membri, este organul executiv al Fondului Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Noua armată europeană – Marea Britanie, Olanda, Finlanda şi Polonia anunţă progrese importante în planul de apărare
Noua armată europeană – Marea Britanie, Olanda, Finlanda şi Polonia anunţă progrese importante în planul de apărare
Marea Britanie, Olanda, Finlanda şi Polonia înregistrează "progrese semnificative" în ceea ce priveşte Mecanismul multilateral de apărare (MDM) dezvoltat de cele patru ţări şi îşi propun......
Băncile din Europa, la control. Autoritatea Bancară Europeană va analiza cât de expuse sunt băncile la riscurile legate de căldură
Băncile din Europa, la control. Autoritatea Bancară Europeană va analiza cât de expuse sunt băncile la riscurile legate ...
Organismul european de supraveghere bancară va analiza cât de expuşi sunt creditorii la riscurile legate de căldură, ...
NATO anunţă mai multe contracte de armament la summitul din Turcia. Care sunt cele mai importante
NATO anunţă mai multe contracte de armament la summitul din Turcia. Care sunt cele mai importante
Mai multe contracte de armament, inclusiv unul cu grupul Airbus, au fost anunţate marţi de secretarul general al NATO, ...
VIDEO – Două bombe au explodat în timpul vizitei lui Macron în Damasc, Siria
VIDEO – Două bombe au explodat în timpul vizitei lui Macron în Damasc, Siria
Două bombe au explodat marţi dimineaţă în capitala Siriei, Damasc, în apropierea hotelului unde preşedintele francez ...