Tătaru: Majoritatea populaţiei refuză vaccinarea, singura armă pe care o avem împotriva COVID-19

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a declarat că nu înţelege refuzul majorităţii populaţiei de a se vaccina, în condiţiile în care serul este singura "armă" împotriva COVID-19.
AGERPRES - mar, 19 oct. 2021, 09:03
Tătaru: Majoritatea populaţiei refuză vaccinarea, singura armă pe care o avem împotriva COVID-19

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Tătaru a vorbit despre epuizarea cadrelor medicale şi despre incapacitatea spitalelor de a trata numărul tot mai mare de pacienţi infectaţi, afirmând că România traversează o perioadă deosebit de grea din punct de vedere sanitar.

„2.347 persoane au murit în ultimele 7 zile. Oboseala şi apăsarea acestui plin val 4 par să ne spulbere şi ultima fărâmă de energie. Se luptă pe toate fronturile, cu toate resursele, cu toată bunăvoinţa. Ne aflăm într-o situaţie extrem de grea, pentru că numărul pacienţilor care au nevoie de îngrijiri medicale este mai mare decât capacitatea de tratare a spitalelor. La finalul zilei nu suntem roboţi, iar epuizarea îşi spune cuvântul şi se arată chiar şi într-o simplă imagine. Nu mai suntem goi în faţa bolii, aşa cum eram la începutul anului 2020. Ştim care sunt riscurile. Şi, totuşi, suntem pe primul loc în Europa şi în lume la numărul de decese, pentru că majoritatea populaţiei refuză singura armă pe care o avem astăzi împotriva acestui inamic. De ce?”, a transmis preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori în 157 de oraşe şi 786 de comune, potrivit ultimelor date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, incidenţa este peste 10 la mia de locuitori în 52 de oraşe din România.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...