Emiterea de carduri este o activitate profitabilă. Acceptarea la plată este pe pierdere

Emiterea de carduri este o activitate profitabilă spre deosebit de profitabilă, cu rate de câştig pentru bănci cuprinse între circa 60% şi 100%, în timp ce acceptarea de carduri la plată produce o pierdere în jur de 30%, a declarat vineri Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.
Economica.net - vin, 31 mai 2013, 10:53
Emiterea de carduri este o activitate profitabilă. Acceptarea la plată este pe pierdere

Am sesizat, pe baza datelor furnizate de către bănci, că emiterea de carduri este profitabilă spre deosebit de profitabilă. Nu este un lucru rău, noi nu blamăm obţinerea de profit de către bănci, cu rate între 60 şi ceva şi până la 101%. De la caz la caz, depinde de talia băncii şi de alte elemente. În schimb, în acceptarea de carduri, pierderea din această activitate este undeva la 30%. Multe bănci fiind în situaţia şi de emitenţi şi de acceptant, se compensează”, a afirmat Valentin Mircea la conferinţa Mediafax Talks about Banking.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, apreciază că activitatea băncilor privind cardurile nu este profitabilă decât după ce se atinge o masă critică, ceea ce se întâmplă după mulţi ani.

„Cred că activitatea de emitere de carduri este o activitate profitabilă, dar activitatea în general cu cardurile nu este foarte profitabilă. Ea devine profitabilă după ce se atinge o masă critică, iar această masă critică se atinge după mulţi ani. Cheltuielile iniţiale cu intrarea în Visa, intrarea în MasterCard, cumpărarea de echipamente, cumpărarea de software, ATM-uri, POS-uri este destul de costisitoare şi ea apasă foarte tare pe veniturile care de obicei, mai ales în perioada de promovare, sunt foarte mici pentru că băncile încearcă să facă tot felul de promoţii pentru a-şi promova produsul de card”, a spus Gheţea.

El a arătat că există şi cheltuieli legate de ţinerea numerarului în automate.

„Se poate spune că dacă nu mai aveţi de făcut operaţiuni cu numerar înseamnă că aveţi cheltuieli mai puţine cu casierii, cu manevrarea numerarului. Să ştiţi că nu este chiar aşa. Cheltuielile cu asigurarea ATM-urilor, care aţi văzut că ni le mai fură câteodată cu totul, le mai sparg, le mai taie cu aparatul de sudură, numerarul ţinut în acele ATM-uri şi vă spun acum din proprie experienţă, numerarul ţinut în ATM care se află pe Bulevardul Magheru probabil că se justifică, dar numerarul pe care îl ţine CEC Bank în cele mai puţin de 900 de ATM-uri pe care le avem în zona rurală este total neperformant”, a afirmat Gheţea.

Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei (CC) a mai atras atenţia asupra nivelului mare al comisionului interbancar aplicat comercianţilor pentru plăţile cu cardul efectuate de clienţii acestora prin POS-uri, de circa 1% pentru cardurile Visa şi MasterCard.

El a admis că în Uniunea Europeană există şi state cu un nivel mai ridicat, precum Polonia (1,4%) sau Germania (1,5%), dar sunt ţări în care nu există acest comision, cum ar fi Olanda sau Danemarca.

„Sunt ţări care au şi ele, băncile şi-au organizat sisteme de plăţi proprii, fac compensările într-un sistem naţional. Nu suntem noi la cel mai înalt nivel, există în alte ţări mai ridicate, în Polonia sau Germania, dar sunt şi ţări unde nivelul acestui comision este mult mai mic. Discrepanţa asta frapează. Poţi să nu ai deloc comisionul, sau poţi să ai comisionul la nivelul unei cincimi din cât este în România”, a mai spus Mircea.

Vicepreşedintele CC a arătat că instituţuia vrea să identifice cele mai eficiente măsuri care pot duce la scăderea costurilor tranzacţiilor bancare cu carduri.

Totodată, el a apreciat că un cost mai mare la emiterea cardului ar fi mai transparent decât comisionul interbancar, acesta nefiind vizibil.

„Dacă este deja profitabilă emiterea de carduri, de ce se mai primesc comisioane de la POS-uri?”, a spus Mircea, făcând referire la comentariul preşedintelui ARB.

Te-ar mai putea interesa și
Frecvența sistemului energetic ar putea avea de suferit ca urmare a a creșterii regenerabilelor, spune șeful Dispeceratului Energetic Național. „Tehnicienii caută soluții”
Frecvența sistemului energetic ar putea avea de suferit ca urmare a a creșterii regenerabilelor, spune șeful Dispeceratului ...
Modul de operare și mentananță a sistemului energetic începe să se schimbe fundamental ca urmare a integrării multor surse regenerabile, iar una dintre provocările despre care se vorbește mai......
Acțiunile Digi Communications N.V. vor fi incluse în indicii MSCI începând din 31 mai 2024
Acțiunile Digi Communications N.V. vor fi incluse în indicii MSCI începând din 31 mai 2024
Morgan Stanley Capital International (“MSCI”), unul dintre liderii in furnizarea de indici de referință la nivel global, ...
Madridul refuză accesul în porturile sale a navelor care transportă armament spre Israel
Madridul refuză accesul în porturile sale a navelor care transportă armament spre Israel
Guvernul de stânga din Spania a început să aplice noua sa politică de a refuza accesul în porturile spaniole al navelor ...
Digi atacă Belgia din această vară. Compania promite ”prețuri fără precedent”, acoperire de 30% în 2025 și de 70% în 2028
Digi atacă Belgia din această vară. Compania promite ”prețuri fără precedent”, acoperire de 30% în 2025 și de ...
Digi este pregătit să își lanseze operațiunile în Belgia în această vară și a a deschis deja recrutările în această ...