ANAF a demarat acţiuni de control la marii contribuabili

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală(ANAF) a demarat 100 de acţiuni de control la operatori economici, pentru a verifica modul de conformare în ceea ce priveşte conectarea tuturor aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
AGERPRES - J, 21 oct. 2021, 14:41
ANAF a demarat acţiuni de control la marii contribuabili

La operatorii economici unde au fost finalizate verificările, inspectorii ANAF au constatat că 87% dintre aceştia s-au conformat, iar pentru ceilalţi, care nu au realizat conectarea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare.

„Reamintim operatorilor economici că termenul limită pentru conectarea caselor de marcat la serverul ANAF este data de 30 noiembrie 2021. Acest termen nu va fi prelungit”, subliniază reprezentanţii ANAF.

Acţiunile de control derulate de ANAF având această tematică vor continua în perioada următoare atât în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, cât şi pentru a asigura un mediu concurenţial corespunzător, se menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul a explicat decizia prin care a aplicat instituțiilor de credit o amendă de......
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...