Iohannis: În vestul Europei pandemia a fost domolită prin vaccinare. Noi de ce nu putem aşa ceva?

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că în toate statele din vestul Europei pandemia de COVID-19 a fost "domolită" prin vaccinare.
News.ro - vin, 22 oct. 2021, 11:54
Iohannis: În vestul Europei pandemia a fost domolită prin vaccinare. Noi de ce nu putem aşa ceva?

„Sunt rate de vaccinare de 80-90 la sută şi au ajuns în ultimele săptămâni puţini oameni la Terapie Intensivă şi în spitale. Noi de ce nu putem aşa ceva? De ce trebuie să dăm ascultare la unii care vorbesc prostii în spaţiul public şi pe Facebook (…)?”, a adăugat el. Iohannis a menţionat că mai multe state ajută România în această perioadă, dar „noi trebuie să jucăm rolul nostru”. „Avem sprijin din toate părţile, toţi ne ajută, dar să fim serioşi: nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru. Asta trebuie să o facem noi”, a subliniat el, potrivit News.ro.

„Acasă, situaţia este foarte, foarte complicată, am vorbit eu despre o tragedie, despre o catastrofă în domeniu, spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical sunt terminaţi, că lucrează non-stop, locuri la Terapie Intensivă nu mai sunt disponibile. Am apelat la mecanismul european de sprijin şi am primit deja efectiv sprijin de la opt state europene”, a declarat Klaus Iohannis, vineri, la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European.

El a menţionat că şi alte ţări s-au declarat dispuse să ajute.

„Este un lucru important şi arată, în această situaţie disperată în care suntem, că solidaritatea europeană nu este doar o expresie, ci este un fapt”, a punctat şeful statului.

Preşedintele a subliniat că, totuşi, „noi trebuie să jucăm rolul nostru”.

„Nu există altă soluţie decât vaccinarea şi trebuie să fim serioşi şi să accepăm odată şi odată acest lucru, Uitaţi-vă la alţii, în vestul europei, suntem aici în Bruxelles, în toate statele din vestul Europei pandemia a fost domolită prin vaccinare. Sunt rate de vaccinare de 80-90 la sută şi au ajuns în ultimele săptămâni puţini oameni la Terapie Intensivă şi în spitale. Noi de ce nu putem aşa ceva? De ce trebuie să dăm ascultare la unii care vorbesc prostii în spaţiul public şi pe Facebook şi vă fac să nu vă vaccinaţi, ca să ajungeţi la spital şi la Terapie Intensivă? Este fundamental eronat. Soluţia este clară, este gratuită, este disponibilă, se numeşte vaccin. Dragi români, mergeţi şi vă vaccinaţi, să nu ajungeţi la spital, să nu daţi boala mai departe să terminăm odată cu această pandemie. Până atunci, avem sprijin din toate părţile, toţi ne ajută, dar să fim serioşi: nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru. Asta trebuie să o facem noi”, a precizat Iohannis.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...