Persoanele nevaccinate din Austria, amenințate cu lockdown dacă situația sanitară din țară se înrăutățește

Persoanele nevaccinate în Austria sunt ameninţate cu un potenţial lockdown dacă situaţia în unităţile de terapie intensivă ale ţării se agravează, conform noilor planuri guvernamentale, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 23 oct. 2021, 09:32
Persoanele nevaccinate din Austria, amenințate cu lockdown dacă situația sanitară din țară se înrăutățește

„Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”, a declarat cancelarul Alexander Schallenberg (foto) vineri noapte după o reuniune de criză.

Schallenberg a exclus un lockdown pentru cei care au fost vaccinaţi sau recuperaţii după COVID-19. El şi-a exprimat speranţa că planurile vor trimite un semnal care să fie înțeles de nevaccinați.

Sunt încă prea mulţi „cei care ezită şi procrastinează”, a notat el, referindu-se la persoanele care nu şi-au făcut planuri de vaccinare.

Situaţia în secţiile de terapie intensivă este în mare parte stabilă, în ciuda creşterii recente a numărului de noi infecţii.

Aproximativ 220 de paturi la terapie intensivă sunt ocupate în prezent de pacienţi cu COVID-19. Dacă acest număr va urca la 600, Austria va ajunge în faza cinci a planului său, care necesită restricţii masive de circulaţie pentru cei nevaccinaţi.

Ministrul sănătăţii Wolfgang Mueckstein a declarat că Austria se află în prezent în prima fază, deci „ne uităm foarte departe în viitor”.

Incidenţa pe şapte zile în ţară este de puţin sub 230 de noi infecţii la 100.000 de persoane.

Aproximativ 62% din populaţia eligibilă a Austriei a fost pe deplin vaccinată.

Campania de vaccinare a ţării a stagnat în ultimele săptămâni, cu doar câteva mii de doze administrate în unele zile.

Sursa foto: Wikipedia.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...