Bursa de la Bucureşti a pierdut 908,6 milioane de lei din capitalizare în această săptămană

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 908,6 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,41%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 12,16%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
AGERPRES - D, 24 oct. 2021, 11:15
Bursa de la Bucureşti a pierdut 908,6 milioane de lei din capitalizare în această săptămană

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 220 miliarde de lei în perioada 18 – 22 octombrie 2021, de la 221 miliarde de lei consemnate în săptămâna 11 – 15 octombrie 2021.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 207,550 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 236,287 milioane de lei, în perioada anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 21 octombrie, când s-a înregistrat un rulaj de 53,069 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 19 octombrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 30,244 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.812,97 puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 64,847 milioane de lei şi o scădere de preţ cu 1,72%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 21,350 milioane lei (1,04%), urmate de acţiunile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de 20,670 milioane de lei şi o scădere de preţ de 2,44%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+20,43%), Medlife (+12,85%) şi Aerostar (+11,87%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Comcm, care au înregistrat un declin de 14,35%, urmate de cele ale Condmag (-10,53%) şi ale Grupului Industrial Electrocontact (-4,05%).

Te-ar mai putea interesa și
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea autonomiei energetice a Europei, a competitivității sale și a......
O parte a Guvernului israelian a încercat să împiedice încheierea unui acord de pace cu Iranul, spune vicepreședintele american JD Vance
O parte a Guvernului israelian a încercat să împiedice încheierea unui acord de pace cu Iranul, spune vicepreședintele ...
Vicepreşedintele american JD Vance a afirmat, într-o interviu acordat popularului podcast conservator "Joe Rogan Experience", ...
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, care vor fi vândute separat
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, ...
Uber a lansat o ofertă publică de preluare pentru grupul german Delivery Hero, prezent și în România, la o evaluare ...
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv ...