Tranzacție surpriză pe bursa de energie: Electrocentrale Borzești îi vinde patronului, Renovatio, energie cu livrare în perioada 2023-2026

Un fel PPA, dar perfectat în interiorul pieței de energie. Electrocentrale Borzești a vândut firmei care o deține, Renovatio, energie pe termen lung, produsă în viitor de capacități care sunt pe cale să fie construite.
Mihai Nicuţ - D, 24 oct. 2021, 21:07
Tranzacție surpriză pe bursa de energie: Electrocentrale Borzești îi vinde patronului, Renovatio, energie cu livrare în perioada 2023-2026

Electrocentrale Borzești SRL a scos la vânzare pe piața de contracte bilaterale două pachete de energie electrică de tip bandă, cu livrare în perioada 1 aprilie 2023-31 decembrie 2026, potrivit datelor de pe platformă. Energia a fost scoasă la vânzare la prețul de 395 de lei. Au fost oferite două pachete de câte 10 MW orari, în total circa circa 658.000 MWh.

Cumpărător a fost Renovatio Trading SRL, care și-a adjudecat cantitățile exact la același preț, 395 de lei MWh. A fost singura companie care răspuns ofertei.

Cum Renovatio deține Electrocentrale Borzești SRL, avem de-a face cel mai probabil cu un contract bilateral direct – PPA (power purchase agreement) , care a fost însă “trecut” prin piața de energie probabil pentru mai multă siguranță.

Amintim că, deși se tot vorbește despre modificarea legislației, în momentul de față legea energiei nu permite contracte bilaterale negociate direct în afara pieței, chiar dacă oficialii Autorității de Reglementare în domeniul Energiei au anunțat investitorii că, în accepțiunea lor, aceste contracte se pot încheia direct și în afara bursei OPCOM.

Electrocentrale Borzești SRL este o companie controlată de Renovatio, prin firma RNV Infrastructure, care a cumpărat firma Infinite Gas Development, a unor români, care la rândul ei cumpărase activele vechii centrale termoelectrice Borzești,  parte din vechiul gigant Termoelectrica.

Renovatio este  un cunoscut producător de energie electrică din surse regenerabile, trader și furnizor de energie electrică dar și de soluții de mobilitate electrică.

De la momentul achiziției activelor fostei centrale Borzești, noii proprietari au anunțat câteva planuri. Primul ar fi să amplaseze un parc fotovoltaic cu o capacitate de 48 MW, pentru care are Aviz tehnic de Racordare  în stația de 110 k, emis de E.On. În plus, tot acolo, pe amplasamentul fostei centrale Borzești, cumpărătorul ar intenționa să construiască un grup nou pe gaze, în ciclu combinat, în locul vechiului grup 7, cu o putere instalată de 189 MW, o investiție care s-ar ridica la 70 de milioane de euro. În acest sens, există ATR emis de Transelectrica pentru racordare la 220 kV în stația Gutinaș. Pe de altă parte, am mai aflat de la reprezentanții companiei că mai sunt în dezvoltare, pe același amplasament, două grupuri noi pe gaze, fiecare de 10 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...