Polinezia franceză cere organizarea unui referendum proindependenţă

Preşedintele Polineziei franceze, Gaston Flosse, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Franţei, Francois Hollande, pentru a-i cere să organizeze un referendum privind independenţa.
Economica.net - S, 01 iun. 2013, 13:35
Polinezia franceză cere organizarea unui referendum proindependenţă

Dacă referendumul va fi organizat, polinezienii vor putea opta fie pentru menţinerea statutului de autonomie, fie pentru independenţă.

Joi, Adunarea parlamentară din Polinezia franceză s-a pronunţat în favoarea organizării acestui plebiscit.

În mai, Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie prin care Polinezia franceză este plasată pe lista teritoriilor care trebuie decolonizate, Franţa catalogând votul simbolic drept o „ingerinţă” în afacerile interne. Proiectul de rezoluţie, prezentat de mai multe state mici din Oceanul Pacific precum Insulele Solomon, Nauru, Tuvalu şi Samoa, a fost adoptat prin consens, având doar valoare de recomandare. Franţa nu a participat la dezbatere.

Textul afirmă „dreptul inalienabil al populaţiei din Polinezia franceză la autodeterminare şi la independenţă”, invitând Guvernul de la Paris „să faciliteze şi să accelereze procesul echitabil şi efectiv de autodeterminare”. Rezoluţia a deschis calea organizării unui referendum privind statutul Polineziei franceze. Mai multe ţări – inclusiv Marea Britanie, Germania, Olanda şi Statele Unite – s-au distanţat de această rezoluţie.

În mai, partidul fostului preşedinte separatist polinezian Oscar Temaru a pierdut alegerile locale în faţa formaţiunii lui Gaston Flosse, un politician care pledează doar pentru autonomia Polineziei franceze.

Gaston Flosse a fost ales preşedinte al Polineziei franceze pe 18 mai. „Această rezoluţie este o ingerinţă flagrantă, o totală lipsă de respect pentru alegerile democratice din Polinezia”, a reacţionat, la acea vreme, Philippe Lalliot, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

Te-ar mai putea interesa și
Ruta pe care operatorul privat InterRegional introduce luna viitoare trenuri noi de la Alstom
Ruta pe care operatorul privat InterRegional introduce luna viitoare trenuri noi de la Alstom
Operatorul privat InterRegional Călători va introduce luna viitoare trenuri noi de la Alstom pe ruta București Nord - Cluj Napoca, potrivit unui anunț al companiei....
Moody’s avertizează România: Aveți nevoie de stabilitate pentru a nu ajunge în „junk”. Răspunsul ministrului finanțelor, Nazare
Moody’s avertizează România: Aveți nevoie de stabilitate pentru a nu ajunge în „junk”. Răspunsul ministrului ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat la avertismentul lansat astăzi de agenția de rating Moody's privind ...
Noi schimbări în conducerea grupului Renault. A apărut un Secretariat General
Noi schimbări în conducerea grupului Renault. A apărut un Secretariat General
La un an după numirea sa în fruntea grupului, François Provost continuă transformarea Renault și anunță numirea Quitteriei ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 4, realizată peste 93% și care ar putea fi gata în august
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 4, realizată peste 93% și care ar putea fi gata în ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă luni imagini cu secțiunea 4 Tigveni - Curtea de ...