SUA: România ar putea intra în programul de renunţare la obligativitatea vizelor

Secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, a declarat marţi că Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări în programul de renunţare la obligativitatea vizelor (visa waiver) care permite deplasarea în Statele Unite fără viză pentru o şedere de până la 90 de zile, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 27 oct. 2021, 09:04
SUA: România ar putea intra în programul de renunţare la obligativitatea vizelor

„Avem patru candidaţi în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria şi România”, a declarat Mayorkas la un eveniment din industria turismului.

„Suntem foarte, foarte concentraţi pe program”, a adăugat oficialul american, care a precizat că acest program oferă beneficii economice şi de securitate semnificative.

În luna septembrie, Statele Unite au adăugat Croaţia în programul de scutire de vize, scrie Agerpres.

Directorul executiv al Asociaţiei de turism din SUA, Roger Dow, a declarat marţi că adăugarea Croaţiei reprezintă un impuls de 100 de milioane de dolari pentru economia SUA.

„De fiecare dată când sunt adăugate ţări, călătoriile pur şi simplu cresc”, a spus Dow.

În luna februarie, Mayorkas a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne şi ambii „şi-au exprimat interesul continuu pentru menţinerea Acordului dintre SUA şi UE privind utilizarea şi transferul de date din registrele cu numele pasagerilor (PNR) şi pentru colaborarea cu Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România pentru a îndeplini condiţiile pentru Programul visa waiver”.

În prezent, în programul SUA de renunţare la obligativitatea vizelor se află 40 de ţări.

Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească cerinţe legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.

Aceste cerinţe includ o rată a refuzurilor acordării de vize temporare sub 3%, eliberarea de documente de călătorie securizate şi o colaborarea strânsă cu autorităţile americane care se ocupă cu aplicarea legii şi combaterea terorismului, potrivit unor precizări făcut luna trecută de Departamentul american pentru securitate internă.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanţelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăţi comerciale pentru identificarea şi sancţionarea practicilor de publicitate înşelătoare şi a comportamentelor......
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistiţiului în ...
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din blocul comunitar
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din ...
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană vor să găsească o poziţie comună la propunerea ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total de 97,91 ...