Operatorii economici vor fi scutiţi de plata tarifelor reglementate la electricitate şi gaze

Operatorii economici consumatori finali vor fi exceptaţi de la plata tarifelor de distribuţie şi transport, a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei, potrivit raportului final al proiectului de lege privind aprobarea OUG 118/2021, care prevede compensarea facturilor la energie pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022.
AGERPRES - mie, 27 oct. 2021, 11:18
Operatorii economici vor fi scutiţi de plata tarifelor reglementate la electricitate şi gaze

Proiectul de lege va fi dezbătut miercuri, de la ora 12:00, în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională.

Un amendament introdus marţi în comisiile din Camera Deputaţilor prevede facilităţi pentru IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, ONG-uri, spitale publice, instituţii publice de învăţământ, furnizorii de servicii sociale.

„Pentru toţi operatorii economici, consumatori finali: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate (tarif de introducere/extragere din reţea, tarif de transport, de distribuţie, de servicii de sistem), certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei. Exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi a accizei”, se arată în amendamentul propus în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

O altă modificare faţă de proiectul votat în Senat cuprinde o subvenţie pentru preţul gigacaloriei.

„Pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităţilor administrativ teritoriale o subvenţie pentru acoperirea creşterii preţului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferenţa rezultată între preţul de achiziţie al gazelor naturale şi preţul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, prevăzut la art. 6 alin. (1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege”, spune textul legii.

Senatul a votat, lunea trecută, proiectul de lege privind aprobare OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie pentru consumatorii casnici.

Amendamentele aduse prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului – pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA la 5% – pentru cei noncasnici. Totodată, consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturilor cu şase luni.

De asemenea, propunerea de lege include o supraimpozitare de 80% pentru producătorii de energie şi un plafon de 5% a profitului furnizorilor, raportat la costuri.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...