Colecţia de artă a văduvei lui T.S. Eliot, estimată la 7,6 milioane de dolari, scoasă la licitaţie

Colecţia de artă care a aparţinut lui Valerie Eliot, văduva poetului şi dramaturgului T.S. Eliot, estimată la 7,6 milioane de dolari, va fi scoasă la vânzare la o licitaţie organizată de casa Christie's pe 20 noiembrie, la Londra.
Economica.net - D, 02 iun. 2013, 14:43
Colecţia de artă a văduvei lui T.S. Eliot, estimată la 7,6 milioane de dolari, scoasă la licitaţie

Printre operele de artă care fac parte din această colecţie se află tablouri de J.M.W. Turner, Francis Bacon şi Lucian Freud, dar şi un desen de Winston Churchill, informează huffingtonpost.com.

Valerie Eliot, care a murit în noiembrie 2012 la vârsta de 86 de ani, a cumpărat aceste opere de artă cu banii obţinuţi din redevenţele încasate de pe urma musicalului „Cats”, de Andrew Lloyd Webber, care are la bază volumul de versuri al soţului ei, „Old Possum’s Book of Practical Cats”.

Musicalul s-a dovedit a fi mult mai profitabil decât volumul de poezii scris de T.S. Eliot şi i-au permis văduvei acestuia să alcătuiască o colecţie de artă evaluată la peste 5 milioane de lire sterline (7,6 milioane de dolari) în casa din Londra în care Valerie a locuit alături de soţul ei, până la moartea acestuia în 1965.

Colecţia include desene şi acuarele realizate de artişti britanici din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, precum J.M.W. Turner, Thomas Gainsborough şi John Constable. Soţii Eliot au achiziţionat şi opere ale unor artişti valoroşi din secolul al XX-lea, precum sculpturi de Henry Moore şi Barbara Hepworth şi tablouri de Francis Bacon, Lucian Freud, David Hockney şi L.S. Lowry.

Colecţia include şi un autoportret al pictorului Stanley Spencer, pe care artistul l-a vândut la un târg de ţară în anii 1950 cu doar 11 lire sterline. Pictura este estimată în prezent la aproximativ 300.000 de lire sterline.

„The Cathedral, Hackwood Park”, un peisaj desenat de Winston Churchill, face parte din această colecţie şi este estimat între 200.000 de lire sterline şi 300.000 de lire sterline.

Colecţia mai include o serie de portrete miniaturale realizate din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, bijuterii şi obiecte de mobilier.

Valerie l-a cunoscut pe T.S. Eliot la Londra, pe vremea când acesta era director al editurii Faber & Faber. S-au căsătorit în 1957, iar după moartea poetului, Valerie Eliot şi-a petrecut următoarele patru decenii din viaţă administrând moştenirea literară lăsată de soţul ei.

O parte a încasărilor care vor fi obţinute de casa Christie’s vor fi donate în contul Old Possum’s Practical Trust, o fundaţie de caritate înfiinţată de Valerie Eliot care îi sprijină pe artişti.
Poet, dramaturg şi critic, Thomas Stearns Eliot (1888-1965) s-a născut în Statele Unite Ale Americii, la St. Louis, Missouri. S-a stabilit în Anglia în 1915, iar primul său volum de poezie a apărut în 1917. În 1925, a devenit codirector al Editurii Faber and Gwyer, actuala Faber and Faber, care continuă să-i publice opera.
În anii ’30 a compus celebrele poeme despre pisici, semnându-le „Moş Oposum”, poreclă dată autorului de către Ezra Pound. În 1939, aceste poeme au fost publicate sub titlul „Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe” („Old Possum’s Book of Practical Cats”), cu desenele lui T.S. Eliot pe copertă. De-atunci volumul a cunoscut mai multe reeditări, cu ilustraţii de Nicolas Bentley şi Edward Gorey. În 1981, poemele lui T.S. Eliot i-au inspirat lui Andrew Lloyd Webber musicalul „Cats”, cel mai longeviv spectacol de acest gen din istorie.
T.S. Eliot a primit premiul Nobel pentru literatură în 1948.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...