Prețurile de producție a energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96% în toată țara. În București, creșterea e de 86%. Dacă Nicușor Dan nu crește subvenția, populația va plăti cu 80% în plus

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat noile prețuri de producție a energiei termice produse în centralele care livrează sistemelor de distribuție centralizată din orașe. Prețurile sunt mult mai mari față de cele de acum un an.
Mihai Nicuţ - J, 28 oct. 2021, 13:01
Prețurile de producție a energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96% în toată țara. În București, creșterea e de 86%. Dacă Nicușor Dan nu crește subvenția, populația va plăti cu 80% în plus

Creșterile de preț ale energiei termice sunt de până la 96% față de anul trecut, situație întâlnită la Bârlad. Prețuri de producție a energiei termice cu peste 90% mai mari sunt în Botoșani, Oradea și Arad, iar creșteri de preț de peste 80% sunt în mai multe orașe ale țării, inclusiv în București. Noile prețuri și majorările, în tabelul de mai jos:

Ce înseamnă aceste prețuri

Prețurile de mai sus sunt doar cele de producție a energiei termice, iar creșterea lor este generată de prețurile la gaze și de creșterea certificatelor de carbon, pe care aceste centrale trebuie să le cumpere, și ele sunt fără TVA.

“Aceste creșteri se datorează unei creșteri medii a prețului gazelor de circa +120% pentru gaze naturale livrate din rețeaua de distribuție, de +140% a prețului gazelor naturale livrate din rețeaua de transport şi cu circa +23 % a prețului cărbunelui, față de valorile luate în calcul pentru bonusul și prețurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021. De asemenea, prețul certificatelor de CO2 care trebuie cumpărate de producători a crescut cu 45% față de prețul luat în calcul la ultima ajustare de bonus și preț al energiei termice”, arată ANRE.

La aceste prețuri de producție (la gardul centralei, cum se spune colocvial) se adaugă tariful de distribuție/furnizare pe care îl percepe societatea locală care distribuie apa fierbinte produsă de centrale până în punctele termice din orașe și, mai apoi, până în caloriferele oamenilor.

Populația racordată la sistemul centralizat plătește însă prețurile locale, decise de fiecare primărie. Municipalitatea poate fixa un preț local “întreg”, compus din suma celor două componente de mai sus, sau poate acorda subvenții de la bugetul local, pentru ca prețul final plătit de populație să scadă.

Situația Bucureștiului

După cum se poate vedea, prețul aprobat de ANRE pentru cele patru centrale ale Electrocentrale București (Elcen), este de 329 de lei MWh (1 MWh are circa 0,86 GCal) și este cu 86% mai mare decât cel de anul trecut. Pentru celelalte centrale mai mici din București, care acum nu produc, pentru că nu și-au primit banii în trecut pe ce au livrat, CET Grivița și Vest Energo, creșterile de preț sunt similare: 86-87 %.

În București, prețul energiei termice este putermic subvenționat. „Preţul de producţie plus transport până la scara de bloc este 490 de lei (Gigacaloria – n.red.), bucureştenii plătesc 164 de lei şi restul sunt plătiţi de Primărie”, a spus acum câteva zile primarul Nicușor Dan.

Acest preț total era înainte de creșterea prețului de producție de mai sus. Întrebarea care se pune este: va subvenționa Primăria Capitalei în continuare, și, mai ales, la ce nivel: subvenția din trecut sau o subvenție mai mare, pentru ca acest preț plătit de populație să nu crească în acest an?

Nicușor Dan le-a transmis zilele trecute bucureștenilor “să aibă răbdare”: „Primăria va subvenționa în continuare gigacaloria, al doilea mesaj – o să fie puțin mai bine ca iarna precedentă, pentru că s-au făcut reparații, și al treilea mesaj – să aibă răbdare pe termen lung, o să rezolvăm problema asta”

Să facem câteva calcule. Prețul de producție al energiei termice crește așadar cu 153 de lei/MWh. Sau cu 131 de lei/Gcal. Dacă Primăria nu acordă o subvenție suplimentară pentru a compensa integral această creștere, populația va plăti 295 de lei Gcal, deci cu circa 80% în plus, doar din această cauză.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. Bateriile sunt deja puse
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. ...
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru stabilitatea rețelei și răspuns rapid. Investiția a fost începută în......
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, ...
Uber România, obligată să plătească drepturi de autor de milioane de lei pentru muzica din mașină
Uber România, obligată să plătească drepturi de autor de milioane de lei pentru muzica din mașină
Uber trebuie să plătească despăgubiri semnificative pentru utilizarea muzicii în mașinile care efectuează cursele ...
Cum ar trebui să arate lămâile și portocalele ca să merite să le cumpărăm din magazin. Declarație interesantă a șefului ANPC, nimeni nu s-ar fi gândit
Cum ar trebui să arate lămâile și portocalele ca să merite să le cumpărăm din magazin. Declarație interesantă a ...
Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale ...