OCDE: Scădere record, de cel puţin 30%, a imigraţiei în statele membre pe fondul pandemiei

Anul 2020 a adus o scădere record de cel puţin 30% a fluxurilor de imigraţie spre statele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), unde, totodată, pandemia de COVID-19 'a pus capăt unui deceniu de ameliorare' a situaţiei imigranţilor pe piaţa muncii, a anunţat joi organizaţia internaţională, transmite AFP.
AGERPRES - J, 28 oct. 2021, 15:30
OCDE: Scădere record, de cel puţin 30%, a imigraţiei în statele membre pe fondul pandemiei

‘Criza COVID-19 a determinat cea mai puternică scădere înregistrată vreodată a fluxurilor de imigraţie în ţările OCDE, de peste 30%’, se scrie în raportul anual cu privire la migraţii al organizaţiei.

Anul trecut, aceste fluxuri au totalizat 3,7 milioane de persoane în cele 25 de state membre, cel mai scăzut nivel consemnat începând din 2003, scrie Agerpres.

‘Scăderea fluxurilor de imigraţie a depăşit cu mult 50% dacă nu se iau în considerare modificările de statut’, care pot face să apară administrativ o persoană de două ori, avertizează OCDE în estimările preliminare prezentate joi.

Statele Unite, care rămân prima ţară de imigraţie din OCDE, au înregistrat o scădere de 44% comparativ cu 2019, cu 576.000 de nou-sosiţi în 2020.

‘Toate categoriile de imigraţie permanentă au diminuat în 2020’, arată OCDE, potrivit căreia migraţiile familiale, în mod tradiţional motorul principal al fenomenului, au înregistrat scăderea ‘cea mai importantă’, de peste 35%.

Dacă migraţiile temporare de muncă au scăzut puternic în majoritatea statelor, cea a muncitorilor agricoli sezonieri a făcut excepţie, cunoscând doar o diminuare de 9%.

În majoritatea ţărilor bogate, agricultura şi strângerea recoltelor au continuat să aducă această mână de lucru ce s-a dovedit esenţială chiar şi în timp de criză sanitară.

În SUA, cu 213.000 de muncitori agricoli sezonieri, şi în Polonia (137.000), această imigraţie chiar a urcat în 2020.

OCDE, care poate măsura în acest raport pentru prima dată efectul unui an complet de pandemie asupra migraţiilor, estimează că aceasta ‘a pus capăt unui deceniu de ameliorare continuă a situaţiei imigranţilor pe piaţa muncii’.

În medie, peste două treimi dintre imigranţi ocupau un loc de muncă în 2020, cu 2% mai puţini decât în anul precedent.

Scăderea ‘rămâne relativ moderată pentru că au existat eforturi foarte importante pentru a menţine aceşti oameni în câmpul muncii în timpul crizei’, mai ales în Franţa, a remarcat Jean-Christophe Dumont, şeful diviziei Migraţii a OCDE.

Cu toate acestea, ‘imigranţii fac în continuare parte din populaţiile cele mai vulnerabile, întrucât sunt concentraţi în sectoarele cele mai afectate, precum hoteluri-restaurante’, a nuanţat el.

Potrivit aceluiaşi responsabil, ‘dincolo de impactul crizei, miza va fi de a asigura ca planul de relansare să fie incluziv’, cuprinzându-i şi pe imigranţi.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...