Populaţia României, după domiciliu, era de 22,047 de milioane de persoane, la 1 iulie 2021. Vârsta medie este de 42 de ani

Populaţia României, calculată după domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2021 la 22,047 milioane de persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
AGERPRES - vin, 29 oct. 2021, 10:51
Populaţia României, după domiciliu, era de 22,047 de milioane de persoane, la 1 iulie 2021. Vârsta medie este de 42 de ani

Datele oficiale relevă faptul că, din totalul populaţiei, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,417 milioane persoane, în scădere faţă de 1 iulie 2020 (0,6%), iar populaţia feminină la 1 iulie 2021 a fost de 11,286 milioane de persoane, în scădere cu peste 42.000 de persoane faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2020, prin creşterea (cu 0,2 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) şi în acelaşi timp remarcându-se menţinerea la acelaşi nivel (14,6%) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Totodată, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118 (la 1 iulie 2020) la 119,3 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2021).

Potrivit INS, vârsta medie a populaţiei a fost de 42 de ani, cu 0,1 ani mai mare decât la 1 iulie 2020, iar vârsta mediană a fost de 42,4 ani, în creştere cu 0,3 ani faţă de 1 iulie 2020.

La 1 iulie 2021, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,7%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,8%, iar la cele de sex feminin de 8,5%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,7%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,8%) şi a celei de 10-14 ani (5,2%).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...