Bulgarii vor protesta la frontieră împotriva explorării gazelor de şist în România

Locuitori din oraşul Dobrici şi din alte localităţi din nord-estul Bulgariei îşi vor exprima solidaritatea cu protestele din România împotriva explorării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Sintia Nedialkova, care organizează acţiunea de protest, a declarat pentru AGERPRES, că miercuri, în jurul orei 12, demonstranţii se vor afla la punctul de trecere a frontierei Durankulak-Vama Veche, unde speră să se întâlnească cu manifestanţii din România împreună cu care să protesteze împotriva exploatării gazelor de şist.
Economica.net - lun, 03 iun. 2013, 14:11
Bulgarii vor protesta la frontieră împotriva explorării gazelor de şist în România

Insistăm ca autorităţile române să interzică fracturarea hidraulică, metodă care ar polua apele din Dobrogea, atât în România, cât şi în Bulgaria. Aceasta este cauza vieţii mele şi nu voi renunţa înainte ca Chevron şi toate celelalte companii care vor să exploateze gazele de şist să plece de pe pământul nostru. „Nu ne dăm nici pământul, nici apele. Îi îndemn pe românii să vină într-un număr cât se poate de mare la frontieră ca să ne unim eforturile. Toată lumea a înţeles că această tehnologie este dăunătoare, numai guvernele se prefac că nu înţeleg acest lucru”, a mai spus dna Nedialkova.

Până acum, aproximativ 50 de bulgari şi-au confirmat prezenţa la protest în reţeaua de socializare Facebook. Sintia Nedialkova a spus însă că nu se poate estima care va fi numărul exact al participanţilor pentru că este o zi lucrătoare şi nu pot veni toţi cei care îşi doresc.

După protestul de la frontieră, o parte dintre protestatarii bulgari vor trece graniţa pentru a participa la demonstraţia din Mangalia, programată pentru miercuri la ora 17, a mai spus activista. Ea a adăugat că o parte dintre revendicări sunt adresate autorităţilor de la Sofia, care ar trebui să adopte o lege prin care să interzică exploatarea gazelor de şist. În urma cu câteva luni, Bulgaria a impus un moratoriu, dar, în opinia dnei Nedialkova, acest lucru nu este de ajuns şi trebuie să existe şi o lege.

O acţiune de solidaritate cu manifestanţii din România va avea loc şi la Sofia, de Ziua Mondială a Mediului, 5 iunie. Borislav Sandov, copreşedinte al Partidului Verzilor, a spus, pentru AGERPRES, că ei se solidarizează cu prietenii români care cer interzicerea gazelor de şist şi a folosirii de cianuri la exploatarea aurului, precum şi oprirea despăduririlor. Sandov a spus că autorităţile bulgare ar trebui să ceară de la statul român să respecte acordurile internaţionale şi să nu permită exploatarea gazelor de şist în zona transfrontalieră.

Te-ar mai putea interesa și
Când va fi gata podul România-Ucraina de pe Tisa, dintre Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva
Când va fi gata podul România-Ucraina de pe Tisa, dintre Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva
Lucrările la noul pod peste râul Tisa, care va lega Sighetu Marmaţiei de localitatea ucraineană Bila Ţerkva (Biserica Albă), vor fi finalizate până la sfârşitul lunii mai, a declarat,......
Impozit pentru SRL în 2026 și diferențele dintre microîntreprindere și impozit pe profit
Impozit pentru SRL în 2026 și diferențele dintre microîntreprindere și impozit pe profit
Anul 2026 aduce un context fiscal mai riguros pentru societățile cu răspundere limitată, iar antreprenorii trebuie să ...
Românii achită printre cele mai mici taxe și costuri asociate din Europa atunci când cumpără o locuință prin credit – ipotecare.ro
Românii achită printre cele mai mici taxe și costuri asociate din Europa atunci când cumpără o locuință prin credit ...
Cumpărătorii unei locuințe în București achită printre cele mai mici taxe și costuri asociate din Europa în momentul ...
SUA au avertizat Ucraina să nu atace interesele americane în raidurile asupra infrastructurii energetice a Rusiei – Ambasadoarul Ucrainei la Washington
SUA au avertizat Ucraina să nu atace interesele americane în raidurile asupra infrastructurii energetice a Rusiei – ...
Departamentul de Stat al SUA i-a cerut guvernului ucrainean să se abţină de la a ataca interesele americane, în urma ...