Ministrul Mediului: Statul român să susţină cu o sumă de bani predarea maşinilor mai vechi de 15 ani

Statul român ar trebui să susţină cu o anumită sumă de bani predarea maşinilor mai vechi de 15 ani, iar în paralel beneficiarii să se angajeze că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula autovehicule la fel de vechi şi că vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini noi mai puţin poluante, consideră ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
AGERPRES - J, 04 nov. 2021, 14:22
Ministrul Mediului: Statul român să susţină cu o sumă de bani predarea maşinilor mai vechi de 15 ani

“În PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență, n.r.), România s-a angajat să reducă numărul mașinilor mai bătrâne de 15 ani. Până când nu vom avea un guvern care să-și asume această decizie ar fi prematur, în calitate de ministru interimar, să dau eu soluția. Propunerea mea este aceeași pe care am spus-o de mai multe ori. Statul să vină să susțină predarea acestor mașini mai vechi de 15 ani cu o anumită sumă de bani. În paralel, să facem posibilă majorarea taxelor locale în cazul mașinilor vechi și poluante, astfel încât să nu existe nu doar coerciția, ci și un sprijin real din partea statului român și un angajament din partea celor care predau aceste mașini vechi că nu vor mai cumpăra și nu vor mai înmatricula vehicule mai vechi de 15 ani și vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere mașini mai puțin poluante, noi”, a explicat Tanczos, într-o conferință de presă, organizată joi.

De la 1 februarie 2017, taxa auto a fost eliminată, iar toți cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor și-au primit banii înapoi de la stat.

Pe data de 9 septembrie 2019, Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), anunța că a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor români care au depus documentații complete. Potrivit datelor de la momentul respectiv, începând din 2017, ANAF a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse și aprobate.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcție de trei variabile: vechimea mașinii, tipul de catalizator (euro) și capacitatea cilindrică a mașinii.

Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a mașinii.

Sursă: Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut anul acesta....
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintelui Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidenţiat ...