Economistul şef al BCE: Inflaţia ridicată se va atenua anul viitor

Inflaţia în zona euro se va atenua anul viitor şi pe termen mediu va rămâne la un nivel redus, a declarat luni economistul şef al BCE, Philip Lane, repetând mesajul BCE că majorarea preţurilor este temporară, transmit Reuters şi publicaţia irlandeză Irish Examiner.
AGERPRES - lun, 08 nov. 2021, 12:55
Economistul şef al BCE: Inflaţia ridicată se va atenua anul viitor

„Credem că anul viitor se vor atenua perturbările din lanţurile de aprovizionare iar preţurile energiei vor scădea sau se vor stabiliza. Această perioadă actuală de inflaţie este extrem de neobişnuită, nu este un semn al unei situaţii cronice”, a dat asigurări oficialul BCE într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais.

Luni, costurile de împrumut pentru ţările din zona euro înregistrau cel mai redus nivel din ultimele săptămâni, după ce investitorii şi-au redus aşteptările privind majorări semnificative ale dobânzilor de către marile bănci centrale, pe fondul creşterii riscurilor inflaţioniste.

Miniştrii de Finanţe din UE se întâlnesc luni pentru a discuta creşterea preţurilor de consum, impactul asupra salariilor şi modificarea reglementărilor bugetare ale blocului comunitar pentru a sprijini investiţiile şi a reduce datoria.

Luna trecută, rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la 4,1%, de la 3,4% în septembrie. Aceste evoluţii au ridicat unele semne de întrebare cu privire la cât de adecvată este politica BCE privind achiziţii mari de obligaţiuni şi dobânzi negative la depozite.

„Întotdeauna ne-am aşteptat la creşterea inflaţiei în 2021 dar acest ritm este mai rapid decât estimam şi vedem niveluri care nu au mai fost înregistrate de mult timp. Cifra de 4,1% ar trebui să genereze discuţii”, a declarat pentru Reuters un oficial UE care participă la reuniune.

Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, a recunoscut că puseul inflaţionist din Europa va dura mai mult decât preconiza iniţial BCE, dar, cu toate acestea, condiţiile favorabile de finanţare create de politica monetară ultra-relaxată a BCE sunt încă esenţiale pentru revenirea economiei zonei euro din pandemia de COVID-19.

„Chiar dacă actuala creştere a inflaţiei va dura mai mult decât se preconiza, ne aşteptăm ca ea să încetinească pe parcursul anului următor”, a declarat Lagarde în conferinţa de presă de după reuniunea Consiliului guvernatorilor BCE.

Lagarde a subliniat că principalii factori care stimulează inflaţia sunt preţurile la energie, creşterea cererii legată de redeschiderea economiei şi efectele reducerii TVA în Germania.

„Ne aşteptăm ca aceşti factori să se atenueze pe parcursul anului următor”, a spus Christine Lagarde.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...