Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,82% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori nu au intrat la tranzacţionare, iar operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au acoperit peste două treimi din lichiditatea de doar 9,3 milioane lei.
Economica.net - mie, 05 iun. 2013, 10:32
Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

Piaţa locală a fost pe roşu încă de la deschidere, urmând linia burselor externe, unde corecţiile sunt determinate de estimărilor economiştilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea începe chiar din luna septembrie să reducă programul de achiziţie de obligaţiuni destinat susţinerii economiei SUA.

Deşi preţurile celor mai multe acţiuni au scăzut, investitorii au continuat să tranzacţioneze doar câteva titluri. Astfel, la mijlocul şedinţei, rulaje de peste 10.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 9,3 milioane lei (2,1 milioane euro), valoare cu 45% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro). Peste două treimi din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea, de 6,3 milioane lei.

Cel mai recent transfer cu acţiunile FP a fost realizat la 0,6535 lei, preţ în scădere cu 0,53% faţă de închiderea de marţi.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,82%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 1,21% sub ziua precedentă.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,84%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,52% sub nivelul şedinţei precedente.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,77%.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...