Acțiunile Antibiotice Iași (ATB), record istoric la Bursă după nouă luni cu cifră de afaceri și profit în creștere

Aproape 74 de milioane de acțiuni Antibiotice Iași (ATB) au fost tranzacționate la Bursa de Valori București(BVB) în primele nouă luni ale anului, un record absolut cel puțin al ultimilor cinci ani și de peste trei ori mai mult decât în orice an întreg din 2017 până în prezent. Lichiditatea ridicată a acțiunii vine pe fondul unor rezultate bune în primele nouă luni ale lui 2021, cu cifră de afaceri în creștere substanțială și un profit constant care se încadrează în valorile planificate.
Ion Dobreanu - mie, 10 nov. 2021, 20:15
Acțiunile Antibiotice Iași (ATB), record istoric la Bursă după nouă luni cu cifră  de afaceri și profit în creștere

Antibiotice Iași a realizat în primele njouă luni o cifră de afaceri de 247, 83 de milioane de lei, în creștere cu 21% față de perioada similară a anului trecut. Exporturile au contribuit cu 39% la afacerile firmei care are deja un nume pe piețele internaționale fiind și lider mondial la produsul Niacină, relevă raportul administratorilor Antibiotice Iași publicat pe site-ul BVB.

Valoarea profitului brut a fost, la finele lunii septembrie, de 18,68 de milioane de lei, la același nivel cu cel din perioada similară a anului trecut, şi cu cel planificat.

În primele nouă luni a anului 2021, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţii din România a fost de 15,3 miliarde de lei (în preţ de distribuţie), în creştere cu 18% comparativ cu perioada similară a anului 2020.

Valoarea exportului de produse finite a fost de 60,02 milioane lei la nivelul valorii planificate atât din punct de vedere valoric cât şi din punct de vedere al marjei de profit.

Antibiotice S.A. şi-a început activitatea în anul 1955, fiind primul producător al substanţei active Penicilina din România şi Europa de Sud-Est. În prezent este cel mai important producător român de medicamente generice.

Portofoliul de produse al companiei Antibiotice cuprinde peste 150 de medicamente de uz uman din 11 arii terapeutice, medicamente de uz veterinar, substanţa activa (Nistatina) şi produse biocide.

Antibiotice Iaşi este listată la categoria Premium a Bursei de Valori Bucureşti din anul 1997. Capitalizarea bursiera a Antibiotice la data de 30 septembrie 2021 a fost de 381,32 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Infrastructură Iași pregătește electrificarea a încă două linii. Au fost semnate contractele pentru studiile de fezabilitate
CFR Infrastructură Iași pregătește electrificarea a încă două linii. Au fost semnate contractele pentru studiile de ...
Contractele pentru studiile de fezabilitate necesare ectrificării liniilor de cale ferată Bacău - Piatra Neamț și Verești - Leorda - Botoșani au fost semnate, anunță miercuri CFR......
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 12,4%, ca serie brută, în primele cinci luni
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 12,4%, ca serie brută, în primele cinci luni
Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat, ca serie brută, în primele cinci luni ale anului în curs, cu 12,4%, faţă ...
România poate deveni un punct fierbinte pentru turismul de evenimente din UE – Nazare
România poate deveni un punct fierbinte pentru turismul de evenimente din UE – Nazare
România are toate şansele să devină una dintre principalele destinaţii europene pentru turismul de evenimente şi trebuie ...
Notino, cel mai mare lanț de magazine de beauty din Europa, generează 7% din vânzări în România. Business-ul companiei a crescut cu peste 11%
Notino, cel mai mare lanț de magazine de beauty din Europa, generează 7% din vânzări în România. Business-ul companiei ...
Notino, cel mai mare retailer online de beauty și sănătate din Europa, a generat în anul fiscal 2025 (mai 2025 – aprilie ...