Bursa de la Beijing își va începe de luni activitatea

Tranzacţiile la Bursa de la Beijing vor începe luni, la doar două luni după ce preşedintele chinez Xi Jinping a anunţat planurile pentru noua bursă, destinată să servească IMM-urile, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 nov. 2021, 17:28
Bursa de la Beijing își va începe de luni activitatea

În primul val de listări, 81 de companii îşi vor vedea acţiunile tranzacţionate la Bursa de la Beijing, a anunţat într-un comunicat instituţia, dând asigurări că „este deplin pregătită” pentru debutul tranzacţiilor.

Autoritatea chineză de reglementare bursieră a anunţat că Beijing Stock Exchange vine în completarea actualelor burse de la Shanghai şi Shenzhen.

Peste 2,1 milioane de investitori au făcut cerere pentru a deveni investitori calificaţi la Beijing Stock Exchange, ceea ce înseamnă că peste patru milioane de investitori vor fi eligibili pentru a lua parte la tranzacţii.

Bursa de la Beijing a anunţat vineri că se va axa în principal pe IMM-urile care se concentrează pe inovaţii, şi va contribui la creşterea de înaltă calitate a economiei chineze.

Te-ar mai putea interesa și
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii ...
CFR S.A. a semnat contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul......
FOTO Lacul Morii București. Încep lucrările la podul către insuliță
FOTO Lacul Morii București. Încep lucrările la podul către insuliță
Primăria Sectorului 6 anunță joi că a fost emis ordinul de începere pentru lucrările la podul de acces către Insula ...
Cea mai mare transformare digitală din ultimii 20 de ani pentru pacienţii asiguraţi la sănătate: portofelul digital de sănătate
Cea mai mare transformare digitală din ultimii 20 de ani pentru pacienţii asiguraţi la sănătate: portofelul digital ...
"Platforma e-Sănătatea Mea marchează cea mai importantă transformare digitală a relației dintre pacient și sistemul ...
Calea ferată Ciulnița – Slobozia – Țăndărei: CFR Infrastructură Constanța a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate necesar electrificării liniei
Calea ferată Ciulnița – Slobozia – Țăndărei: CFR Infrastructură Constanța a semnat contractul pentru studiul ...
CFR Infrastructură Constanța anunță joi semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării ...