Importurile de gaze au crescut cu aproape 60% în primele nouă luni, iar producţia s-a majorat cu 1,2%

România a importat, în primele nouă luni din 2021, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,057 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 59,3% (765.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - D, 14 nov. 2021, 11:07
Importurile de gaze au crescut cu aproape 60% în primele nouă luni, iar producţia s-a majorat cu 1,2%

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de 5,402 milioane tep, fiind cu 1,2% (62.800 tep) peste cea din perioada ianuarie-septembrie 2020.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o producţie de gaze de 7,4 milioane tep şi importuri de 2,32 milioane tep, în creştere cu 1,5%, respectiv cu 38% faţă de 2020.

Pentru 2022, CNSP prognozează o producţie de 7,475 milioane tep (plus 1%) şi importuri de 2,795 milioane tep (plus 20,5%).

Conform „Strategiei Energetice 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicate pe site-ul ministerului de resort, producţia de gaz natural a României va atinge un vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, şi apoi va scădea la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050.

Consumul final de gaz natural rămâne va constant între 2030 şi 2050, la nivelul de 68 TWh. Nivelul maxim al cererii este estimat în jurul nivelului de 73 TWh, iar nivelul minim, de la 63 TWh în 2030, la 47 TWh în 2050.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...