Fondul Proprietatea – profit de 3 miliarde de lei în primele nouă luni din acest an, de la o pierdere de peste 700 mil. lei în perioada similară din 2020

Fondul Proprietatea a raportat un profit de 3,097 miliarde de lei în primele 9 luni din acest an, comparativ cu o pierdere de 726,4 milioane de lei în perioada corespunzătoare din 2020, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - lun, 15 nov. 2021, 10:06
Fondul Proprietatea - profit de 3 miliarde de lei în primele nouă luni din acest an, de la o pierdere de peste 700 mil. lei în perioada similară din 2020

În trimestrul III, FP a obţinut un profit de 1,296 miliarde de lei, faţă de 122,2 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2020, scrie Agerpres.

„Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2021 a fost reprezentat de câştigul net nerealizat aferent
participaţiilor Fondului înregistrate la valoare justă prin contul de profit şi pierdere, însumând 2,620 miliarde de lei, generat de OMV Petrom SA ca urmare a evoluţiei pozitive a preţului acţiunilor companiei în primele nouă luni ale anului 2021 (creştere de 370,6 milioane lei, preţul acţiunilor crescând cu 25,7%) precum şi de creşterea valorii companiilor nelistate ca urmare a procesului de evaluare a acestora (în principal ca urmare a evaluării Hidroelectrica SA, care a înregistrat o creştere de 2,104 miliarde de lei)”, se spune în raport.

În cursul primelor nouă luni încheiate la 30 septembrie 2021, Fondul menţionează că a răscumpărat un număr total de 155.634.558 acţiuni proprii în cadrul celui de-al doisprezecelea program de răscumpărare (din care 114.491.408 acţiuni ordinare şi 41.143.150 acţiuni ordinare corespunzătoare GDR-urilor), reprezentând 2,2% din totalul acţiunilor emise la data de 30 septembrie 2021, pentru o valoare totală de achiziţie, excluzând costurile de tranzacţionare, de 258,314 milioane de lei.

La 30 septembrie 2021, numărul total de acţiuni proprii deţinute de Fond (inclusiv acţiunile aferente GDR-urilor) este de 953.595.845 acţiuni, având o valoare nominală totală de 495,869 milioane de lei (0,52 lei pe acţiune). În cursul anului 2021, Fondul a convertit 790.014 GDR-uri în 39.500.700 acţiuni ordinare. La 30 septembrie 2021, Fondul deţinea 25.951 GDR-uri.

De asemenea, compania precizează că a efectuat o analiză a impactului generat asupra valorii participaţiilor nelistate din portofoliu. KPMG Advisory România a oferit asistenţă în pregătirea unei analize a multiplilor de evaluare la data de 30 septembrie 2021. În plus, cu asistenţă din partea KPMG, Fondul a realizat un nou raport de evaluare pentru Hidroelectrica SA. Impactul total în VAN la 30 septembrie 2021 comparativ cu
VAN la 31 decembrie 2020 a fost o creştere a valorii deţinerilor nelistate cu 28,02% / 2,122 miliarde de lei. În această perioadă de volatilitate şi incertitudine Fondul menţionează ca va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a industriilor specifice în care operează companiile nelistate şi, la fiecare dată de raportare VAN, va analiza dacă este necesară actualizarea evaluărilor.

Fondul Proprietatea a fost înfiinţat în data de 28 decembrie 2005 ca societate pe acţiuni, funcţionând ca societate de investiţii de tip închis.

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...