Gheorghiţă: Sperăm ca până la finalul lunii să avem pregătirile logistice pentru vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani

 Şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, estimează că până la finalul acestei luni vor fi finalizate pregătirile logistice privind vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani.
AGERPRES - mar, 16 nov. 2021, 14:52
Gheorghiţă: Sperăm ca până la finalul lunii să avem pregătirile logistice pentru vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani

„Am spus săptămâna trecută că se aşteaptă autorizarea din partea Agenţiei Europene a Medicamentului la jumătatea lunii decembrie, însă ultimul calendar devansează acest termen şi ne aşteptăm ca în a doua parte a lunii noiembrie, sfârşit de noiembrie, să avem această autorizare, (…) probabil pe data de 25 noiembrie vom avea opinia Agenţiei Europene a Medicamentului, iar pentru vaccinul de la compania Moderna, care, de asemenea, a depus documentaţia pentru evaluare la Agenţia Europeană a Medicamentului se aşteaptă ca autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie”, a spus Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a amintit că în acest moment sunt deja demarate campanii de vaccinare pentru această grupă de vârstă în SUA şi Israel.

„Am demarat activitatea de organizare a campaniei de vaccinare pentru a centraliza solicitările din fiecare judeţ de înfiinţare a unor cabinete de vaccinare în unităţile sanitare cu paturi sau ambulatorii, care au secţii sau compartimente de pediatrie”, a adăugat şeful CNCAV.

Totodată, copiii cu vârste de până în 11 ani vor putea fi vaccinaţi şi în centre unde există vaccin de la BioNTech Pfizer pentru vaccinarea persoanelor de peste 12 ani. „Vom organiza un cabinet de vaccinare, în cadrul acelui centru, care va fi destinat pentru această grupă de vârstă, de 5-11 ani, tocmai pentru că ne dorim foarte mult să încurajăm vaccinarea la nivelul întregii familii, pentru a crea acea barieră de protecţie imună a familiei”, a adăugat Gheorghiţă. Totodată, copiii ar putea fi vaccinaţi în cabinetele medicilor de familie, iar platforma specializată va fi modificată astfel încât un adult să poată programa un copil cu vârsta între 5 şi 11 ani pentru imunizare.

„Aşteptăm la sfârşitul acestei săptămâni colectarea informaţiilor din fiecare judeţ şi sperăm ca până la finalul lunii să fim gata cu pregătirile logistice”, a precizat Gheorghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a murit, a anunțat Trump
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a murit, a anunțat Trump
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a murit, confirmă președintele Statelor Unite, Donald Trump, într-o postare sâmbătă pe rețeaua sa Truth Social, preluată și de......
Semiluna Roşie iraniană: 201 morţi şi 747 răniţi în urma atacurilor israeliene şi americane; 24 de provincii afectate
Semiluna Roşie iraniană: 201 morţi şi 747 răniţi în urma atacurilor israeliene şi americane; 24 de provincii afectate
Semiluna Roşie iraniană a anunţat sâmbătă seara că până la ora pâna la ora 20:45 locală (17:15 GMT) a înregistrat ...
Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Premierul Ilie Bolojan afirmă, sâmbătă seară, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, că prioritatea ...
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cel mai bine plătit executiv din imobiliare românești este Rüdiger Dany, CEO-ul NEPI Rokcastle, cel mai mare investitor ...