Consiliul Concurenței a aprobat preluarea de către Nuclearelectrica a Uzinei de Rafinare E din Feldioara, deținută de Compania Națională a Uraniului

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Nuclearelectrica preia de la Compania Naţională a Uraniului activele aferente liniei de procesare tehnică a concentratului de uraniu a Uzinei de Rafinare E - Sucursala Feldioara, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 18 nov. 2021, 16:41
Consiliul Concurenței a aprobat preluarea de către Nuclearelectrica a Uzinei de Rafinare E din Feldioara, deținută de Compania Națională a Uraniului

Activitatea principală a Nuclearelectrica constă în producerea de energie electrică şi termică, prin procedeu nuclear, precum şi producerea de combustibil nuclear prin folosirea tehnologiei de tip CANDU 6.

Nuclearelectrica se află în portofoliul de companii al Ministerului Energiei, fiind listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Activele aferente liniei de procesare tehnică a concentratului de uraniu a Uzinei de Rafinare E – Sucursala Feldioara reprezintă un ansamblu unitar de active, capabil să desfăşoare activităţi economice independente, intenţia Nuclearelectrica, în calitate de cumpărător, fiind aceea de a continua activitatea preluată la data transferului, respectiv producerea de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2).

Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara a fost construită pentru procesarea concentratului de uraniu din România asigurând, exclusiv, necesarul de materie primă pentru FCN Piteşti. Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara îndeplineşte toate condiţiile de operaţionalizare, cu respectarea strictă a legislaţiei naţionale, comunitare, precum şi a organismelor internaţionale – Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)/Agenţia de Aprovizionare EURATOM (ASE).

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Te-ar mai putea interesa și
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Armata Statelor Unite a lansat noi lovituri asupra unor ţinte militare din Iran pentru a 12-a noapte consecutiv, relatează dpa. ...
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa joi în dosarul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul ...
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
Raportul ACEA pentru primele șase luni din 2026 arată că marca Dacia a vândut în Europa 281.814 de vehicule, valoare ...
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
După câteva zile în care nu a funcționat, aplicațua mobilă MyPPC este din nou funcțională. Furnizorul a trimis un ...