BNR vrea să devină angajator regional sau chiar internaţional

Banca Naţională a României vrea să devină angajator regional sau poate chiar internaţional, după introducerea unui sistem modern de evaluare şi recompensare a angajaţilor, în funcţie de performanţa acestora, potrivit viceguvernatorului băncii centrale Bogdan Olteanu.
Economica.net - vin, 07 iun. 2013, 08:23
BNR vrea să devină angajator regional sau chiar internaţional

„Capitalul uman nu e doar o preocupare academică pentru Banca Naţională, în acest moment nu suntem preocupaţi, ci împovăraţi cu această chestiune pentru că în acest an BNR derulează un program prin care va deveni prima instituţie publică a României în care relaţia dintre angajator şi angajat va fi bazată exclusiv pe capacitate, competenţă, prestaţie”, a declarat Olteanu la un seminar pe tema capitalului uman, găzduit de BNR.

El a arătat că BNR încearcă să introducă un sistem în care capacitatea personală să fie recunoscută.

„Încercăm să devenim angajatori nu doar naţionali, poate regionali, poate internaţionali, suntem într-un proces de deschidere în care să înţelegem că şi din punct de vedere al resurselor umane şi-n acest sector public globalizarea s-a produs”, a spus viceguvernatorul BNR.

Olteanu a precizat că în prezent există nivele de salarizare, de evaluare şi recompensare destul de rigide, însă banca centrală va finaliza în acest an un sistem în care fiecare din cei peste 1.400 de membri ai staff-ului vor fi evaluaţi şi recunoscuţi după propria lor capacitate, având fiecare standardul, responsabilităţile şi salariul lui.

„Nu e un pas izolat, e un pas într-o lungă succesiune în care la Banca Naţională s-au introdus reguli de corporate accountability de multă vreme, de separarea board-ului de staff, de introducerea unor reguli de conflicte de interese, de incompatibilităţi, de introducerea unui sistem de intrare în Banca Naţională extrem de transparent şi de clar”, a mai spus Olteanu.

El a menţionat că toate anunţurile de angajare ale BNR sunt postate pe internet, angajările se fac prin concurs, însă „partea proastă e că într-adevăr concursurile sunt foarte grele, se trece greu, dar avem participanţi”.

„Pot să vă spun că nu este genul de evaluare din care toată lumea iese bine, la Banca Naţională se ajunsese la un moment dat în urmă cu ceva vreme chiar la situaţia în care un director şi-a pierdut jobul pentru că nu performase destul de bine şi a fost evaluat că n-a performat destul de bine, deci funcţionează”, a explicat viceguvernatorul.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...