Guvernul Republicii Moldova promite că va evita oprirea livrărilor de gaze

Vicepremierul Andrei Spînu a promis marţi că cei 2,6 milioane de locuitori ai Republicii Moldova nu vor rămâne fără gaze naturale, deşi compania de utilităţi MoldovaGaz nu a reuşit să plătească cele peste 74 de milioane de dolari pe care le datorează grupului rus Gazprom, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 23 nov. 2021, 12:34
Guvernul Republicii Moldova promite că va evita oprirea livrărilor de gaze

„Guvernul este în discuţii pentru a identifica soluţii şi a garanta livrarea gazelor pentru cetăţenii ţării noastre”, a scris marţi Andrei Spînu pe pagina sa de Facebook.

Luni, compania MoldovaGaz a primit de la Gazprom o notificare de plată a datoriei în termen de 48 de ore.

„La acest moment, datoria constituie 74,2 milioane dolari SUA. Datoria s-a creat din cauza achiziţionării gazului în luna octombrie la preţ de peste 790 USD/mia de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna octombrie nu a acoperit diferenţa. Până la acest moment, Moldovagaz nu a găsit o soluţie comercială pentru a stinge această datorie curentă. După aplicarea tarifului modificat, din luna noiembrie, MoldovaGaz este obligată să achite integral consumul de gaz pentru Gazprom”, a precizat vicepremierul Andrei Spînu.

Luna trecută, MoldovaGaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. Atunci, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, odată cu semnarea noului contract, criza gazelor a fost depăşită, iar Republica Moldova va continua să primească gaze ruseşti la un preţ pe care îl consideră acceptabil.

Luni, purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Sergei Kupriyanov, a declarat că Republica Moldova nu şi-a plătit la timp factura pentru gazul natural consumat. Kupriyanov a explicat că, în conformitate cu acordul semnat, MoldovaGaz este obligată să achite integral gazul livrat de Gazprom. El a adăugat că Gazprom a informat partea moldoveană că livrările de gaze vor fi oprite în 48 de ore.

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...