Începe Bacalaureatul: Astăzi, proba orală la limba română. 187.898 de elevi sunt înscrişi la examen

Bacalaureatul 2013 începe luni cu proba orală la limba română, iar ultima probă este programată pe 5 iulie, anul acesta fiind înscrişi la examen 187.898 de elevi, dintre care 147.830 din promoţia actuală, în scădere faţă de ultimii ani.
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 07:27
Începe Bacalaureatul: Astăzi, proba orală la limba română. 187.898 de elevi sunt înscrişi la examen

Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2013 începe luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A), informează Ministerul Educaţiei. Proba se va desfăşura în intervalul 10 – 12 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) – croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană -, programată între 12 şi 14 iunie 2013.

În intervalul 17 – 21 iunie va avea fi susţiută proba D – evaluarea competenţelor digitale, iar proba orală la o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată între 25 şi 28 iunie.

Probele scrise vor fi susţinute după cum urmează: 1 iulie – limba şi literatura română, 2 iulie – limba şi literatura maternă, 3 iulie – proba obligatorie a profilului şi 5 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00, putându-se depune contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 16.00. După rezolvarea constestaţiilor, se vor afişa rezultatele finale, în data de 12 iulie.

Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat.

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă, au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Subiectele cuprind texte literare şi non-literare, funcţionale şi non-funcţionale, precum şi itemi corespunzători descriptorilor de competenţe din programele pentru bacalaureat. Subiectele au un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10 – 15 minute.

Atât la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/ limba maternă, cât şi la proba orală de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu, candidaţii intră în sala de examen în ordinea afişată, respectându-se criteriul alfabetic şi ora prevăzută pentru fiecare grupă.

Ca pocedură, candidatul extrage un bilet şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor, fiecărui candidat i se acordă câte 15 minute pentru pregătirea răspunsurilor, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte 10 – 15 minute.

Este strict interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional, disponibilă pe www.subiecte2013.edu.ro. Nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă se stabileşte de comun acord de către cei doi profesori examinatori, în conformitate cu descriptorii din programele de bacalaureat şi cu grila cuprinsă în procedurile elaborate şi transmise de CNEE.

Pentru susţinerea examenului naţional de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2013 s-au înscris 187.898 elevi, repartizaţi în 585 de centre de examen. Dintre aceştia, 147.830 sunt din promoţia actuală, iar 40.068, din promoţii anterioare. În timp ce numărul elevilor înscrişi la bacalaureat în anul terminării clasei a XII-a este mai mic decât cele din ultimii nouă ani, numărul celor din promoţiile anterioare le depăşeşte pe cele înregistrate din 2004 până în prezent, cu excepţia numărului de elevi din 2012 care au susţinut examenul mai târziu – 44.921.

În 2011, când a început să se ia măsura supravegherii video la bacalaureat, promovabilitatea în prima sesiune a fost de 44,47 la sută la nivel naţional, înaintea soluţionării contestaţiilor, pentru ca în 2012 să scadă la 43,04 la sută, în aceleaşi condiţii de supraveghere contra fraudei, preconizate a fi utilizate şi anul acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...