Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu îşi vor prelua mandatul la CC începând de astăzi

Noii judecători ai Curţii Constituţionale a României, Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, îşi vor prelua mandatul, luni, după ce vor depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. Noii judecători sunt numiţi pentru un mandat de nouă ani.
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 08:47
Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu îşi vor prelua mandatul la CC începând de astăzi

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu îi vor înlocui pe judecătorii Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru, cărora le-a expirat mandatul pe 8 iunie.

În 25 martie, Daniel Morar a fost numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani, începând din 9 iunie.

Daniel Morar va avea rezervat postul de procuror pe care l-a ocupat la Parchetul Curţii de Apel Cluj până la preluarea funcţiei de judecător la Curtea Constituţională, propunerea fiind transmisă de CSM preşedintelui Traian Băsescu odată cu avizul pentru eliberarea din funcţie.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act în 4 iunie de cererea procurorului Daniel Morar de eliberare din funcţie, începând din 9 iunie, când preia funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a trimis preşedintelui Traian Băsescu, după şedinţa Plenului din 4 iunie, propunerea de eliberare din funcţie a lui Daniel Morar cu rezervarea postului de procuror pe care l-a ocupat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Preşedintele a semnat în 5 iunie decretul de eliberare din funcţie a lui Daniel Morar.

În Monitorul Oficial din data de 28 martie au fost publicate Hotărârea Senatului de numirea Monei Maria Pivniceru şi Hotărârea Camerei Deputaţilor de numire a lui Valer Dorneanu în funcţia de judecător la CC.

Luna aceasta va expira şi mandatul de preşedinte CC a lui Augustin Zegrean. Judecătorul a fost desemnat, pe 17 iunie 2010, în funcţia de conducere a instituţiei, funcţie pe care o poate ocupa vreme de trei ani. Însă, potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

Printr-un decret din 18 aprilie 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a numit judecător al Curţii Constituţionale pe Augustin Zegrean, care şi-a intrat în funcţie în 13 iulie 2007, mandatul său expirând în 2016.

Potrivit articolul 5 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CC se compune din nouă judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. De asemenea, acelaşi articol prevede că CC se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

În articolul 61 din Legea 47/1992 se precizează că judecătorii CC trebuie sa aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior, iar funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...