Activele populaţiei din SUA au urcat la 70.300 miliarde de dolari, depăşind nivelul anterior crizei

Activele populaţiei din SUA au crescut în primul trimestru cu 4,5%, la 70.300 miliarde de dolari, un nou maxim istoric, depăşind pentru prima dată vârful atins înainte de recesiunea şi criza financiară de acum cinci ani, datorită performanţelor acţiunilor pe bursă şi revenirii pieţei imobiliare.
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 09:59
Activele populaţiei din SUA au urcat la 70.300 miliarde de dolari, depăşind nivelul anterior crizei

Averea netă a gospodăriilor şi organizaţiilor non-profit din SUA a urcat cu 3.000 de miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie, reprezentând o creştere de 4,5% faţă de trimestrul al patrulea al anului trecut, potrivit unui raport al Rezervei Federale.

Astfel, creşterea acţiunilor la bursă şi evoluţia pozitivă a valorii locuinţelor a ajutat americanii să-şi îmbunătăţeacă situaţia financiară, în pofida taxei mai mari pe salariu percepută în acest an.

Menţinerea dobânzilor la niveluri reduse de către Rezerva Federală şi îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii ar trebui să sprijine în continuare finanţele americanilor, într-o economie în care consumul are o pondere de 70% din PIB.

Astfel, averea netă a populaţiei din SUA a depăşit cu 2.290 miliarde de dolari vârful atins înaintea recesiunii, de 68.100 miliarde de dolari, înregistrat în trimestrul al treilea al anului 2007.

În ultimele trei luni ale anului trecut, indicatorul a înregistrat o valoare de 67.300 miliarde de dolari.

Valoarea activelor financiare deţinute de gospodăriile din SUA, inclusiv acţiuni şi fonduri de pensii, a crescut în primul trimestru cu 2.100 miliarde de dolari, la 57.700 miliarde de dolari, potrivit raportului Rezervei Federale.

Indicele Standard & Poor’s 500 a crescut cu 3% în perioada 29 martie – 5 iunie, după un avans de 10% în primul trimestru.

Activele imobiliare deţinute de populaţie valoraeză cu 836,8 miliarde de dolari mai mult decât în ultimul trimestru al anului trecut.

Totodată, odată cu creşterea valorii locuinţelor, americanii şi-au redus datoriile în primul trimestru din acest an. Soldul creditului gospodăriilor a scăzut cu 0,6% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, declin determinat în principal de reducerea cu 2,3% a creditelor ipotecare. Alte forme de credit de consum, precum cele auto sau destinate studiilor, au înregistrat o creştere de 5,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari uncia la Goldmae Sachs, cotațiile aurului urcâ până la 7.200 de......
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...