Google atacă Amazon cu un serviciu de cumpărături online

Google ar putea introduce un serviciu de cumpărături online care să promoveze livrarea în aceeaşi zi, încercând să atragă vizitatori de la rivali precum Amazon.com, potrivit Wall Street Journal, citat de Mediafax.
Economica.net - vin, 02 dec. 2011, 12:55
Google atacă Amazon cu un serviciu de cumpărături online

Google poartă discuţii cu mai mulţi retaileri şi companii de curierat, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de WSJ.

Reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze informaţiile.

Analiştii estimează că Google obţine circa 40% din venituri datorită vânzărilor efectuate de retaileri în urma unor căutări efectuate pe motorul de căutare al companiei.

Astfel, Google s-ar putea simţi ameninţat de serviciul Prime al Amazon.com, care garantează livrare gratuită în maximum două zile în Statele Unite pentru orice produs pentru 79 de dolari pe an.

Tot mai mulţi utilizatori care adoptă Amazon.com Prime renunţă la căutarea produselor pe Google, care devine tot mai des o variantă „de rezervă” pentru consumatorii care nu găsesc ceea ce doresc să cumpere pe Amazon.com, potrivit analiştilor. Google domină încă segmentul căutărilor online din domeniul retail.

Serviciul de retail online al Google nu va vinde produse direct clienţilor, ci îi va direcţiona către cele mai avantajoase oferte sau către soluţia care oferă cea mai rapidă livrare, au afirmat sursele citate.

Compania vrea de asemenea să creeze un serviciu de livrări care să asigure onorarea comenzilor într-una, maximum două zile, contra unui comision, potrivit WSJ.

La crearea noului serviciu ar putea participa şi compania de curierat United Parcel Service (UPS), notează publicaţia americană.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...