Putin este „preşedintele ideal” pentru 41% dintre ruşi – sondaj

Vladimir Putin este "preşedintele ideal" consideră 41% dintre ruşi, relevă luni un sondaj efectuat de institutul independent Levada, publicat de ziarul Kommersant, relatează AFP. "Vladimir Putin se apropie de perfecţiune", titrează cotidianul.
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 11:31
Putin este

Dintre ruşii care îl consideră pe Putin un preşedinte „ideal”, 6% afirmă acest lucru cu certitudine, iar 35% sunt „mai degrabă’ de această părere.

Conform acestui sondaj, realizat la sfârşitul lui mai, 32% dintre persoanele intervievate apreciază că Putin nu este, „mai degrabă”, preşedintele ideal, iar 14% consideră că nu este „cu siguranţă” un preşedinte ideal.

Potrivit aceleiaşi surse, 62% dintre ruşi consideră că Putin „are conştiinţa responsabilităţii sale faţă de situaţia din ţară”, 61% că are o „bună viziune strategică asupra problemelor ţării”, iar 45% că este „atent la nevoile cetăţenilor”.

Putin, în vârstă de 60 de ani, aflat la putere de la sfârşitul lui 1999, a revenit la Kremlin în urmă cu un an, pentru al treilea mandat de preşedinte, după o perioadă în care a deţinut postul de premier din motive constituţionale.

Centrul Levada, principalul institut independent de sondare a opiniei publice în Rusia, face parte dintre organizaţiile ameninţate de o nouă lege care califică drept „agent străin” orice ONG ce desfăşoară o activitate politică şi beneficiază de finanţări externe.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reţinerii fostului candidat la preşedinţie Călin Georgescu, că este atributul şi responsabilitatea DIICOT să......
Scumpire generalizată a motorinei în benzinării azi. Mai este un singur ban până la pragul de 11 lei pe litru
Scumpire generalizată a motorinei în benzinării azi. Mai este un singur ban până la pragul de 11 lei pe litru
Toate rețelele mari de distribuție a carburanților din România au crescut azi prețurile la motorină, urmând exemplul ...
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta ...
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat luni cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane ...