Marile companii farmaceutice au început să dezvolte vaccinuri care să țintească varianta Omicron a SARS-CoV-2. Serurile ar putea fi gata în câteva luni

Companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson & Johnson au început să lucreze la vaccinuri anti-COVID-19 care ţintesc în mod specific varianta Omicron a noului coronavirus şi care vor fi produse dacă se va dovedi că serurile lor actuale nu sunt eficiente împotriva acestei noi variante, ce a fost semnalată săptămâna trecută de Africa de Sud şi deja se răspândeşte în alte părţi ale lumii, relatează luni Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 nov. 2021, 20:04
Marile companii farmaceutice au început să dezvolte vaccinuri care să țintească varianta Omicron a SARS-CoV-2. Serurile ar putea fi gata în câteva luni

Apariţia acestei variante a declanşat un puternic răspuns global, în timp ce riscul ca ea să se răspândească rapid chiar şi în rândul populaţiei vaccinate stârneşte temeri privind noi restricţii.

”Încă sunt multe necunoscute legate de această variantă”, a declarat la postul CNBC directorul general al Pfizer, Albert Bourla. ”În câteva săptămâni vom afla esenţialul”, estimează acesta, precizând că în 95 de zile Pfizer-BioNTech va crea un nou vaccin dacă actualul nu va mai eficient contra noii variante. Acest grup farmaceutic are o capacitate de producţie de patru miliarde de doze de vaccin pentru anul viitor, a mai anunţat Albert Bourla.

La rândul său, compania Moderna a anunţat că ar putea dura câteva luni până când va putea furniza noul vaccin. Într-o declaraţie acordată aceluiaşi post, directorul executiv al Moderna, Stéphane Bancel, a estimat şi el că în aproximativ două săptămâni vom avea mai multe date despre eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 actuale contra variantei Omicron.

Şi Johnson & Johnson a anunţat că evaluează eficacitatea vaccinului său în cazul noii variante în timp ce lucrează la o formulă specifică împotriva Omicron.

Compania care produce vaccinul rusesc Sputnik a transmis la rândul ei că şi-ar putea adapta în 45 de zile vaccinul, susţinând însă că şi serul ei actual ar putea rămâne eficient împotriva noii variante.

Un expert sud-african în boli infecţioase a declarat că varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 pare să fie mai contagioasă decât variantele anterioare, inclusiv în cazul persoanelor imunizate prin vaccinare sau în urma infectării.

Noua variantă provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, dar încă nu este elucidat impactul acestora – contagiozitate, simptomatologie, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin, etc – comparativ cu variantele deja descoperite, în special Delta, dominantă în prezent şi cunoscută ca fiind foarte contagioasă.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul IKEA aduce bani în România: finanțează cu încă 28,5 milioane de euro parcul solar de la Butimanu
Grupul IKEA aduce bani în România: finanțează cu încă 28,5 milioane de euro parcul solar de la Butimanu
Ingka Investments, divizia de investiții a grupului suedez Ingka, proprietarul magazinelor IKEA, a efectuat o nouă majorare de capital de 28,5 milioane de euro pentru subsidiara locală pentru......
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri contestaţia DIICOT şi a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării ...
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
Şantierul a fost închis pe Bulevardul Chişinău iar modernizarea şinelor de tramvai pe Lotul 9, pe unde trece 36, este ...
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul Global Opportunities
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul ...
Societatea de asigurări NN a anunțat astăzi că începând cu 2 noiembrie 2026 va introduce Goldman Sachs Alpha Enhanced ...