Germania impune restricții severe împotriva persoanelor nevaccinate

Germania a decis să înăsprească restricţiile pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, impunându-le o cvasi-izolare, fără acces la magazine neesenţiale, restaurante, centre de cultură sau de agrement, a anunţat joi cancelarul în exerciţiu Angela Merkel, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 02 dec. 2021, 19:42
Germania impune restricții severe împotriva persoanelor nevaccinate

Aceste noi măsuri au fost luate în urma unei reuniuni între cancelarul în exerciţiu, succesorul său Olaf Scholz şi liderii celor 16 landuri ale ţării. Ei au confirmat, de asemenea, că un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie, pe care Scholz şi Merkel îl susţin, va fi înaintat parlamentului pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.

Persoanele nevaccinate sunt deja supuse de câteva săptămâni unor restricţii privind accesul la viaţa publică, dar regulile variază ca formă şi nu acoperă toate landurile.

Noile restricţii interzic în toată ţara accesul la baruri, restaurante, teatre, cinematografe, teatre, săli de spectacol, de sport, dar şi în magazine neesenţiale şi târguri de Crăciun.

Citește și: Austria: Toate persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 intră de astăzi în carantină

De asemenea, contactele trebuie limitate, la domiciliu sau în exterior, la cel mult alte două persoane dintr-o altă locuinţă.

Germania a vaccinat 68,7% din populaţie şi 80% dintre adulţi.

Noi restricţii vor afecta, de asemenea, întreaga populaţie: participarea la adunări mari, cum ar fi meciurile de fotbal din Bundesliga, va trebui să fie limitată la 30% din capacitatea totală.

Cluburile se vor închide din nou în zonele în care rata de incidenţă săptămânală depăşeşte 350, respectiv în nouă landuri din 16, inclusiv în capitala Berlin.

Citește și: Slovacia le impune angajaților fără certificat verde să intre în concediu fără plată sau să lucreze de acasă

Te-ar mai putea interesa și
Optimit Hidraulic: 20 de ani de expertiză hidraulică, pregătiți pentru sezonul următor
Optimit Hidraulic: 20 de ani de expertiză hidraulică, pregătiți pentru sezonul următor
Cu peste 20 de ani de experiență, Optimit Hidraulic este un partener de încredere pentru soluții hidraulice profesionale, produse de calitate și consultanță tehnică. Optimit Hidraulic a fost......
Ultima oră. Încă o amenințare cu bombă la Constanța. Angajați evacuați
Ultima oră. Încă o amenințare cu bombă la Constanța. Angajați evacuați
O nouă ameninţare cu bombă a fost primită, joi, la Autoritatea Navală Română (ANR), în portul maritim, printr-un ...
VIDEO Navă lungă de 130 metri livrează într-un port din Galați elemente pentru parcul eolian Frumușița
VIDEO Navă lungă de 130 metri livrează într-un port din Galați elemente pentru parcul eolian Frumușița
Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați anunță joi că o navă de 130 de metri lungime ...
Anunț pentru toți clienții Banca Transilvania. Apar noi beneficii: Reduceri la zborurile cu AnimaWings
Anunț pentru toți clienții Banca Transilvania. Apar noi beneficii: Reduceri la zborurile cu AnimaWings
După ce BT Asset Managament, administratorul de active financiare al grupului Banca Transilvania, a intrat în acționariatul ...