Italia: Roma a trecut sub controlul Stângii după alegerile locale

Roma a trecut de sub controlul dreptei sub cel al stângii, care a învins şi în celelalte oraşe italiene mari în turul doi al alegerilor locale de la sfârşitul săptămânii, în urma unui scrutin marcat de un absenteism fără precedent, relatează AFP.
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 09:27
Italia: Roma a trecut sub controlul Stângii după alegerile locale

Stânga a câştigat alegerile în cele 11 capitale de departamente la balotaj, confirmându-şi forţa istorică în oraşe ca Siena, dar impunându-se şi în fiefuri ale dreptei, ca Brescia, Trevi (dominată de 20 de ani de Liga Nordului), Imperia sau Viterbo.

Victoria cea mai spectaculoasă a stângii este cea de la Roma, unde chirurgul Ignazio Marino, candidat din partea Partidului Democrat (PD), a obţinut o victorie zdrobitoare împotriva primarului în exerciţiu Gianni Alemano, membru PdL, partidul lui Silvio Berlusconi, cu 63,9% din voturileexprimate la 36,1%.

Stânga a guvernat Roma timp de aproape 20 de ani, din 1989 şi până în 2008, după care a cedat locul fostului neofascist Alemanno.

Acesta l-a sunat pe rivalul său pentru a-l asigura de „loialitatea (sa) instituţională maximă”. Primarul în exerciţiu a subliniat asupra „rezultatelor de ansamblu deloc pozitive pentru centru-dreapta în Italia”, explicându-le prin „nemulţumirea” italienilor faţă de politică.

La Roma, abia 45% dintre alegători s-au prezentat la urne, iar la nivel naţional doar 48,6% (faţă de 60% în primul tur), un procent neobişnuit de mic pentru o Italie care, în mod tradiţional, depăşeşte o rată de participare de peste 70%.

Marino, în vârstă de 57 de ani, un chirurg specializat în transplanturi, originar din Genova, care a studiat la Roma, după care a fost recrutat în Statele Unite, s-a declarat „foarte emoţionat şi conştient de responsabilităţile” sale.

Fără să îşi critice adversarul, acuzat de „neglijenţă” de către criticii săi, noul primar a anunţat o „schimbare de metodă”. „Vom recompensa meritul”, a declarat el în faţa unei mulţimi de susţinători, adunaţi în Piazza di Pietra, în centrul Romei, care fluturau steaguri cu sloganul „Roma e vita” (Roma este viaţa), sau „Daje”, (hai, în dialect roman).

Preşedintele interimar al PD Giuliemo Epifani şi-a exprimat satisfacţia faţă de succesul „omogen” al stângii la nivel naţional, dar a subliniat că „este necesar ca partidul să rămână cu picioarele pe pământ, deoarece îi revine o responsabilitate deosebit de grea”.

Rezultatul „consolidează Executivul de uniune naţională”, a declarat Enrico Letta, şeful primului Guvern stânga-dreapta de după Război, în Italia.

La fel ca Epifani, el s-a declarat foarte îngrijorat de nivelul absenteismului. „Este un semnal de alarmă, este necesar să reflectăm cu toţii la acest lucru”, a apreciat Letta.

În opinia lui Antonio Noto, directorul institutului de sondaje Ipr Marketing, lipsa de entuziasm a alegătorilor este un efect al recesiunii în care a intrat Italia de aproape doi ani.

„Administratorii locali, inclusiv primarii, pierd în importanţă. Lipsindu-le mijloace financiare, ei nu pot face lucrări şi nici nu pot îmbunătăţii serviciile”, a declarat el pentru cotidianul La Repubblica (stânga).

Dar se pare că fenomenul a fost marcat în special în rândul electoratului de centru-dreapta. Potrivit lui Epifani, aceast fenomen s-ar putea explica printr-o „lipsă de înrădăcinare a candidaţilor” de dreapta, identificaţi în mare măsură cu şeful lor Silvio Berlusconi.

„Politica se face în cicluri, iar în această rundă noi suntem cei care am încasat loviturile, însă la următoarele vom încerca să le dăm”, a declarat Gianfranco Rotondi, un susţinător al lui Il Cavaliere.

În fară de nemulţumirea faţă de clasa politică, aceste municipalităţi au confirmat stoparea Mişcării 5 Stele (M5S) a lui Beppe Grillo, absent la balotaj în toate marile oraşe, în contextul în care, în urmă cu un an, a obţinut o victorie la Primăria Palermo.

Fostul umorist a făcut haz de necaz afirmând că prin victoriile candidaţilor săi în oraşe mici ca Pomezia, în apropiere de Roma, şi Assemini, în apropiere de Cagliari, „drumul M5S este inexorabil”.

Însă această mişcare de contestare este în prezent foarte divizată şi destabilizată de atitudinea şefului ei care, la sfârşitul săptămânii trecute, a calificat Parlamentul drept un „mormânt urât mirositor care nu serveşte la nimic”. Potrivit unor comentatori, alegătorii M5S l-au abandonat în număr mare, reproşându-i că a pierdut trenul refuzâbd orice alianţă cu PD, în urma alegerilor legislative de la sfârşitul lui februarie, care s-au închiar fără un învingător real.

Te-ar mai putea interesa și
Strategie diferită a Renault pentru autoturisme și vehicule de transport în domeniul deplasării autonome
Strategie diferită a Renault pentru autoturisme și vehicule de transport în domeniul deplasării autonome
Grupul Renault va avea abordări diferite în strategia sa de dezvoltare a vehiculelor autonome, ținând cont de așteptările clienților în domeniul autoturismelor, dar și de nevoile specifice......
Austriecii de la Raiffeisen au fost avertizați că ar putea să nu mai aibă acces la sistemul financiar american din cauza Rusiei
Austriecii de la Raiffeisen au fost avertizați că ar putea să nu mai aibă acces la sistemul financiar american din cauza ...
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a fost avertizat, în scris, de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul ...
Vara anului 2023, cea mai fierbinte din ultimii 2.000 de ani – studiu
Vara anului 2023, cea mai fierbinte din ultimii 2.000 de ani – studiu
Vara trecută, când incendiile de vegetaţie s-au extins în regiunea mediteraneană, pe drumurile din Texas au fost instituite ...
Digi, profit net de 25,6 milioane de euro în primul trimestru, dublu față de T1 2023
Digi, profit net de 25,6 milioane de euro în primul trimestru, dublu față de T1 2023
Digi Communications raportează venituri consolidate în primul trimestru al anului (incluzând venituri și alte câștiguri) ...