Piața berii la pet a crescut în 2020 pentru prima dată în cinci ani

Vânzările de bere la pet s-au majorat anul trecut pentru prima dată după cinci ani de scădere, creşteri înregistrându-se şi la celelalte categorii de bere îmbuteliată în ambalaje de unică folosinţă: doze şi sticle de unică folosinţă, a declarat, marţi, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, într-o dezbatere despre industria berii.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 17:48
Piața berii la pet a crescut în 2020 pentru prima dată în cinci ani

„Piaţa berii din România, din datele Asociaţiei Berarii României: (…) în 2020 au crescut vânzările de bere în ambalajele de unică folosinţă şi pentru prima oară după 5 ani consecutivi în care piaţa a înregistrat o scădere a consumului de bere îmbuteliată în pet, anul trecut aceasta s-a aflat pe o tendinţă crescătoare, dar la fel au crescut şi ponderile de bere îmbuteliată în sticle de unică folosinţă, respectiv în cutia de aluminiu, în doză. (…) Concluziile pe care le-am avut din prezentările de tendinţe ale pieţei ne arată, într-adevăr, o preferinţă a consumatorului pentru ambalaje de unică folosinţă, ea este de înţeles, distanţarea fizică cu care ne confruntăm încurajează astfel de opţiuni la nivelul consumatorului, însă pe zona de pet, în realitate avem o creştere o consumului de bere: scade pet-ul mare, dar per total pet-ul s-a aflat pe o tendinţă crescătoare anul trecut, cu peste 2%, după ce timp de 5 ani consecutiv, înaintea anului 2020, tendinţa de consum a fost în scădere, până la 10% cumulat. Pentru noi, aceasta a venit ca o schimbare de trend semnificativă şi ea este clar pusă sub semnul preferinţelor consumatorului în contextul pandemic pe care îl parcurgem”, a afirmat Julia Leferman.

Directorul general al Asociaţiei Berarii României a menţionat că în 2020 au scăzut vânzările la berea în ambalaje reutilizabile – sticla de bere returnabilă şi butoiul de bere draft, tipuri de produse disponibile în general în HoReCa.

„Am înregistrat o scădere dramatică în 2020 în ceea ce priveşte distribuţia canalelor de comercializare. Aici avem o reducere a segmentului HoReCa de până la 8%. În compensare, o parte din vânzările de bere s-au mutat în segmentul de retail, care a crescut corespunzător. De altfel această modificare, care vine ca o consecinţă imediată a măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii virusului care au fost adoptate de autorităţi, este cea care a generat o orientare diferită a consumatorilor în raport cu opţiunile cu ambalaje în ceea ce priveşte achiziţia de bere. Aici rezultatele anului trecut ne arată că, în ceea ce priveşte dinamica segmentelor de ambalaje, s-a înregistrat o scădere semnificativă de consum al berii în ambalajele reutilizabile, aceleaşi pe care le regăsim preponderent în canalul HoReCa, mă refer la sticla reutilizabilă şi la butoiul de bere draft”, a precizat Julia Leferman.

Directorul general al Asociaţiei Berarii României a arătat că 94% din berea vândută în România anul trecut a fost bere blondă, iar berea fără alcool a avut o pondere de 1,4% din piaţă.

„În privinţa tipurilor de bere, nu am înregistrat modificări semnificative anul trecut. Berea lager – berea blondă, cum o cunoaştem mai bine în România, continuă să fie preferata românilor – 94% din berea consumată de români anul trecut s-a înscris în această categorie, chiar în uşoară creştere faţă de anul anterior. Au continuat să crească şi mixurile de bere şi berile aromatizate, dar creşterea de 3% a acestora a fost mult inferioară tendinţelor de creştere din anii anteriori, care s-au dus şi până la 28% variaţie. Rămânem încă cu o pondere destul de redusă a berii fără alcool, de 1,4% din piaţă, dar cu o tendinţă uşor crescătoare, de altfel un segment de producţie care este oricum încurajat şi de producător şi se regăseşte ca tendinţă inclusiv la nivel european în preferinţele consumatorilor”, a explicat Julia Leferman.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare de 40 de miliarde de dolari
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare ...
Acţiunile Puig, proprietarul mărcilor de parfumuri Jean Paul Gaultier şi Rabanne, au scăzut vineri cu aproximativ 14%, după ce firma spaniolă şi gigantul american de cosmetice de lux Estee......
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring, celebrul circuit de Formula 1 din apropierea Budapestei, și-a redeschis oficial porțile după finalizarea ...
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen ...
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...