Marii consumatori de energie au primit un sprijin de peste 130 de milioane de euro de la stat pentru plata facturilor – Ministerul Energiei

Ministerul Energiei a plătit peste 130 milioane de euro marilor consumatori de energie, sumă aferentă anului trecut în cadrul schemei de ajutor de stat pentru plata facturilor, potrivit unui comunicat al ministerului.
AGERPRES - mie, 08 dec. 2021, 09:31
Marii consumatori de energie au primit un sprijin de peste 130 de milioane de euro de la stat pentru plata facturilor - Ministerul Energiei

„Vom trece iarna cu bine. Schema de ajutor de stat pentru energointensivi a fost finalizată, iar marii angajatori au primit bani pentru a-şi putea susţine activitatea. Aşa cum am mai spus, prin acest ajutor financiar susţinem 15 ramuri din industria României. Vorbim despre producători care au angajaţi direct şi pe orizontala economiei de peste 100.000 de angajaţi. Totodată, prin această schemă evităm riscul de relocare al unor companii care contribuie la economia României. Aş vrea să reamintesc că nu oferim sprijin doar marilor consumatori de energie. De compensare beneficiază şi IMM-urile, dar şi consumatorii casnici, măsurile fiind prevăzute în Legea nr. 259/2021. Suntem în discuţii cu Comisia Europeană pentru a prelungi schema de ajutor de stat prevăzută prin OUG nr. 81 pentru a-i susţine în continuare pe energointensivi”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei, scrie Agerpres.

Suma plătită în anul 2021 sub forma ajutorului de stat aferent anului 2020 este de 637,6 milioane lei, echivalentul a 131,8 milioane de euro la cursul mediu de referinţă pentru anul 2020 de 4,8371 lei/euro.

Numărul total al societăţilor care au beneficiat de ajutorul de stat conform OUG nr. 81/2019 este de 33, toate cu capital 100% privat, dintre care 12 societăţi cu răspundere limitată şi 21 societăţi pe acţiuni.

Numărul societăţilor cărora li s-a respins cererea de acordare a finanţării este de trei, deoarece nu s-au încadrat în condiţiile cumulative impuse de OUG 81/2019 pe perioada de implementare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...