Sindicatul drumarilor: Şoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă, dacă drumarii nu vor primi măriri de salarii

Drumurile din România riscă să rămână înzăpezite în această iarnă, dacă angajaţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu vor primi măririle de salarii pe care le aşteaptă, care trebuie să acopere cel puţin inflaţia, avertizează Sindicatul Drumarilor "Elie Radu".
AGERPRES - mie, 08 dec. 2021, 12:41
Sindicatul drumarilor: Şoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă, dacă drumarii nu vor primi măriri de salarii

„Sindicatul ‘Elie Radu’, care reprezintă interesele a 4.800 de salariaţi din totalul celor 7.000 ai CNAIR, transmite factorilor decidenţi să nu uite de cei peste 3.000 de angajaţi care lucrează la deszăpeziri, în condiţii de ger, şi care rămân, uneori, chiar şi câteva zile, izolaţi în frig şi viscol în diverse zone din ţară. Salariul minim în CNAIR SA este de 2.453 lei, motiv pentru care, de trei săptămâni, sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere. Banii solicitaţi sunt prevăzuţi în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-şi pierde funcţiile. Atât preşedintele Consiliului de Administraţie, Bogdan Pascu, cât şi directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună ştiinţă prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere”, se menţionează într-un comunicat al sindicatului, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, drumarii sunt hotărâţi să nu mai deszăpezească drumurile în această iarnă, în semn de protest, deoarece nu au primit nici un semn concret de la conducerea CNAIR la solicitările de majorări salariale cel puţin în raport cu rata inflaţiei.

„Majoritatea angajaţilor sunt foarte supăraţi că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al creşterii preţurilor la energie electrică, gaze şi combustibil. În raport cu creşterile de preţuri, în majoritatea cazurilor, putem spune că veniturile mai multor familii ale drumarilor s-au înjumătăţit, iar ei riscă să nu mai poată face faţă cheltuielilor”, a declarat conducerea sindicatului.

Reprezentanţii sindicatului acuză conducerea CNAIR de lipsă de implicare în această problemă. Conducerea executivă a companiei aşteaptă un mandat de negociere de la Consiliul de Administraţie, care amână zilnic luarea unei decizii, semnalează sindicaliştii.

„Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt şi cei cu salariile cele mai mici şi e normal ca aceştia să fie cei mai nemulţumiţi. Dintre angajaţii C.N.A.I.R., aproximativ 3.000, adică aproape jumătate din total, lucrează pe teren la deszăpezire şi câştigă, în medie, până în 3.200 de lei brut. Aceştia muncesc din greu în fiecare iarnă chiar şi câte 24-36 de ore fără întrerupere. Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alţii rămân izolaţi în viscol. Am avut angajaţi care au rămas izolaţi câteva zile în câmp, când încercau să deszăpezească drumurile”, punctează conducerea sindicatului.

Pentru a putea fi convinşi să-şi desfăşoare activitatea în mod normal şi, astfel, să se poată circula în bune condiţii şi în această iarnă în România, angajaţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere solicită măriri de salarii aşa cum este prevăzut în buget.

„Fără aceste majorări salariale, oamenii sunt hotărâţi să nu mai deszăpezească, iar noi nu mai garantăm că îi putem convinge să iasă la lucru”, a explicat conducerea sindicatului Elie Radu.

În fiecare iarnă, angajaţii CNAIR deszăpezesc 17.000 km de drumuri naţionale şi 873 km de autostrăzi din întreaga ţară, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...