Grecia a fost retrogradată la statutul de piaţă emergentă

Grecia a devenit prima piaţă dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către furnizorul de indici bursieri MSCI, deoarece nu mai îndeplineşte criteriile de calificare după scăderea principalului indice al bursei de la Atena cu 83% din 2007, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 07:34
Grecia a fost retrogradată la statutul de piaţă emergentă

Astfel, Grecia nu se mai încadrează în criteriile privind obligaţiunile şi facilităţile de creditare, vânzările în lipsă şi transferabilitatea, a anunţat MSCI, cel mai mare furnizor de indici bursieri din lume, a cărui bază de clienţi cuprinde investitori cu active în valoare totală de 7.000 miliarde de dolari.

Qatar şi Emiratele Arabe Unite au fost avansate la statutul de pieţe emergente, în timp ce Marocul a fost retrogradat de la piaţă emergentă la piaţă de frontieră.

Coreea de Sud şi Taiwanul au fost menţinute la nivelul de pieţe emergente, iar acţiunile chineze listate pe aceste burse ar putea fi incluse în scurt timp în categoria emergentelor, potrivit unui comunicat al MSCI.

Guvernul elen nu a mai fost prezent pe piaţa obligaţiunilor din luna aprilie a anului 2010. De atunci, Grecia a intrat în două acorduri de finanţare externă cu UE şi FMI în valoare totală de 240 miliarde de euro, însoţite de măsuri dure de austeritate, iar implementarea reformelor structurale a fost întârziară de tensiunile politice şi de protestele populaţiei faţă de reducerea pensiilor şi salariilor.

Economia elenă este în recesiune de şase ani, pierzând aproximativ 20% din PIB în urma programelor de austeritate, în timp ce şomajul a atins cote record.

MSCI a început reevaluarea Greciei în luna iunie a anului trecut, iar decizia a fost accelerată de decizia companiei Coca-Cola HBC de a transfera listarea bursieră primară de la Atena la Londra. Anterior, Coca-Cola HBC reprezenta aproape un sfert din capitalizarea totală a bursei de la Atena.

Grecia a fost avansată în rândul pieţelor dezvoltate în anul 2001, când a adoptat moneda euro. Capitalizarea companiilor greceşti listate ca procend din valoarea indicelui global MSCI World Index a scăzut la 0,01% în prezent, faţă de 0,16% în luna mai a anului 2010, potrivit datelor Bloomberg.

Fondul de investiţii Russell Investments, care manageriază fonduri cu active de 2.400 miliarde de dolari în administrare, a anunţat în luna martie că va retrograda Grecia la statutul de piaţă emergentă.

Indicele ASE al bursei de la Atena a scăzut cu 9,2% în această săptămână, după ce Grecia nu a reuşit să atragă nicio ofertă pentru privatizarea companiei naţionale de distribuţie de gaze naturale DEPA, convenită în acordurile de finanţare externă.

Cu toate acestea, indicele de referinţă de la Atena a crescut cu 88% în ultimele 12 luni, după ce premierul Antonis Samaras a reuşit să formeze un guvern de coaliţie, iar preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a promis că instituţia va face totul pentru a garanta supravieţuirea monedei euro.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 26 februarie 2026, o echipă mixtă – formată din reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM - a efectuat recepția pentru punerea......
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat rezultatele grupului bancar austriac
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat ...
Grupul bancar austriac Erste a raportat joi un profit anual mai ridicat, sprijinit de creşterea veniturilor nete din dobânzi ...
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, că va dispune un control "mai amănunţit" privind modul ...
FOTO Sinagoga Mare din Constanța revine în circuitul public, după o investiție a Guvernului de 10 milioane de lei
FOTO Sinagoga Mare din Constanța revine în circuitul public, după o investiție a Guvernului de 10 milioane de lei
Lucrările de reabilitare generală de la Sinagoga Mare din Constanța au fost finalizate, urmând ca în curând să fie ...