Scenariu de recucerire a unei insule ocupate, în cadrul exerciţiilor militare americano-japoneze

Japonia şi Statele Unite au început marţi exerciţii militare care simulează recucerirea unor insule îndepărtate, un antrenament care are loc în contextul în care Beijingul şi Tokyo sunt în conflict, în ceea ce priveşte situaţia unor anumite insule din Marea Chinei de Est, relatează AFP.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 09:09
Scenariu de recucerire a unei insule ocupate, în cadrul exerciţiilor militare americano-japoneze

Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a precizat că exerciţiile, care se desfăşoară în California, nu vizează China şi au ca scop testarea eficacităţii cooperării militare americano-japoneze.

Forţe terestre, maritime şi aeriene nipone, însumând 1.000 de persoane, participă la aceste manevre multinaţionale alături de forţele americane, canadiene şi neo-zeelandeze.

În octombrie 2012, Japonia şi Statele Unite au renunţat la simularea unei debarcări „pe o insulă ocupată de o putere inamică”, aparent pentru a nu provoca statul chinez, potrivit presei japoneze.

Tensiunile s-au amplificat între Beijing şi Tokyo, în ceea ce priveşte un mic arhipeleag din Marea Chinei de Est, insulele Senkaku, administrate de Japonia, dar revendicate cu vehemenţă de Beijing sub numele de Diaoyu.

Criza s-a accentuat în septembrie, în contextul în care Japonia a cumpărat trei dintre cele cinci insule din arhipeleagul nelocuit, de la proprietarul lor privat de cetăţenie japoneză. De atunci, China trimite regulat nave, dar şi avioane, în acea regiune. Acestea rămân, de regulă, pentru câteva ore în zonă, după care se retrag.

La sfârşitul lunii aprilie, premierul japonez Shinzo Abe, a avertizat că Japonia nu va tolera nicio debarcare chineză în insulele Senkaku.

„Ar fi normal să îi respingem prin forţă dacă din întâmplare debarcă”, a răspuns el unui parlamentar, care l-a întrebat cu privire la această ipoteză.

Statele Unite sunt rezervate în adoptarea unei poziţii în ceea ce priveşte fondul acestei dispute teritoriale, însă au făcut cunoscut faptul că sunt în continuare alături de Japonia.

„Statele Unite nu au o poziţie cu privire la suveranitatea ultimă asupra acestor insule, însă recunoaştem că acestea sunt administrate de Japonia şi că intră sub incidenţa obligaţiei noastre care rezultă din tratatul de securitate” dintre cele două ţări, a reiterat, în aprilie, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state......
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...