Cel puțin 50 de persoane au murit în statul american Kentucky în urma tornadelor devastatoare din ultimele două zile

Cel puţin 50 de persoane şi-ar fi pierdut viaţa în urma unei serii de tornade devastatoare care au făcut ravagii în Kentucky şi alte state americane, vineri seară şi la primele ore ale zilei de sâmbătă, conform guvernatorului din Kentucky, Andy Beshear, informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 11 dec. 2021, 15:27
Cel puțin 50 de persoane au murit în statul american Kentucky în urma tornadelor devastatoare din ultimele două zile

Mai multe tornade au lovit statul Kentucky după lăsarea întunericului, provocând pagube în cel puţin 12 comitate. Tornada principală s-a deplasat pe o suprafaţă de peste 320 de kilometri în Kentucky, a declarat Beshear, sâmbătă dimineaţă, în timpul unei conferinţe de presă.

Bilanţul ar putea depăşi 50 de morţi şi s-ar putea ajunge până la 100 de decese, a precizat el.

„Rapoartele sunt cu adevărat sfâşietoare”, a spus oficialul.

„A fost una dintre cele mai grele nopţi din istoria Kentucky, iar modul în care unele zone au fost afectate este greu de exprimat în cuvinte”, a adăugat guvernatorul.

Unele dintre cele mai grave distrugeri au fost în Mayfield, în vestul statului Kentucky. Aproximativ 110 persoane se aflau în interiorul unei fabrici de lumânări din zonă în momentul în care a lovit tornada, care a dărâmat acoperişul, a spus Beshear. „Credem că vom pierde cel puţin câteva zeci dintre aceste persoane”, a precizat oficialul.

Aproximativ 56.000 de locuitori din Kentucky sunt afectaţi de o pană de curent, a notat guvernatorul.

Andy Beshear a declarat stare de urgenţă şi a anunţat că desfăşoară zeci de forţe de intervenţie în comunităţi.

Arătând spre o hartă a statului Kentucky, Beshear a spus: „Credem că au fost probabil patru tornade. Nu doar una. Au lovit în mai multe locuri din Kentucky. De aceea atât de multe comitate au suferit daune semnificative”.

În Tennessee, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor, potrivit purtătorului de cuvânt al agenţiei statale pentru situaţii de urgenţă, Dean Flener, citat de Washington Post.

Cel puţin o persoană a murit şi alte cinci au fost rănite după ce o tornadă a sfărâmat acoperişul unui centru pentru persoane vârstnice din Monette, în nordul statului Arkansas, conform autorităţilor locale.

În Illinois, autorităţile au anunţat că mai multe persoane au rămas captive într-un depozit al companiei americane de comerţ online Amazon.com în urma prăbuşirii parţiale a acoperişului clădirii situate în apropiere de oraşul St. Louis, după ce zona a fost afectată vineri seară de tornade şi furtuni puternice.

Furtunile au provocat deraierea unui tren de marfă al companiei CSX în vestul statului Kentucky, însă nu au fost raportate victime, potrivit New York Times.

Bill Bunting, responsabil în cadrul Centrului de prognoză a furtunilor din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie, a declarat că cel puţin cinci state au fost lovite de tornade: Illinois, Kentucky, Tennessee, Missouri şi Arkansas.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu exporturile de oi și capre ale României, activitate ce a adus 500 de milioane de euro anul acesta
Ce se va întâmpla cu exporturile de oi și capre ale României, activitate ce a adus 500 de milioane de euro anul acesta
ANSVSA va convoca astăzi Consiliului Științific pentru a decide ce măsuri se vor lua pentru ca România să poată relua exporturile de oi și capre în contextul în care pe teritoriul țării......
Contract de 588 milioane de lei semnat joi cu Siemens pentru semnalizări feroviare în Iași și Galați
Contract de 588 milioane de lei semnat joi cu Siemens pentru semnalizări feroviare în Iași și Galați
CFR Infrastructură Iași anunță joi semnarea unui contract de 588 de milioane de lei, cu o asociere condusă de Siemens ...
Semnal de alarmă. România e aproape să piardă alți bani din PNRR. Jalon aproape ratat pentru conservarea biodiversității
Semnal de alarmă. România e aproape să piardă alți bani din PNRR. Jalon aproape ratat pentru conservarea biodiversității
Federaţia Coaliţia Natura 2000 România solicită tuturor factorilor de decizie implicaţi - Guvern, Parlament, ministere ...
Optimit Hidraulic: 20 de ani de expertiză hidraulică, pregătiți pentru sezonul următor
Optimit Hidraulic: 20 de ani de expertiză hidraulică, pregătiți pentru sezonul următor
Cu peste 20 de ani de experiență, Optimit Hidraulic este un partener de încredere pentru soluții hidraulice profesionale, ...